mai
adv. –
1. Indică superioritatea într-o comparație:
cine ce are mai bun (Neculce). –
2. Mai
mult, mai bine:
noi mai iubim binele Împărăției tale (Varlaam);
nu unul să-l mai iubească iară pre altul să-l mai urască (
Pravila mică), în acest
sens absolut, înv.,
echivalează cu
mai mult. –
3. Încă, și:
ași mai vrea (Eminescu). –
4. Altădată, înainte:
n-am mai văzut (
Alecsandri). –
5. Deja:
nu-i mai era frig (Macedonski). –
6. Aproape, într-un
anumit fel:
carnea era mai crudă (
Sbiera);
un ofițer, așa ca dînsul, mai că i-ar plăcea (Gib Mihăescu).
Mai ... mai arată o
alternanță de acțiuni:
mai nu vrea, mai se lasă (Eminescu). –
7. Puțin mai mult:
te-i mai încălzi mergînd (
Creangă). –
8. Expletiv, în
fraze exclamative:
ciudată făptură omenească mai ești! (D. Zamfirescu). – Mr.
ma, megl., istr.
mai. Lat.
magis (
Candrea,
Éléments, 35; Pușcariu 1015;
Candrea-
Dens., 1041; REW 5228), cf. it.
mai, ma, prov., fr.
mais, cat.
may, sp.,
port.
mas. Mr. nu
trebuie confundat cu
ma „
dar, însă” (Weigand,
Jb., XII, 91), care
provine din din it. (Bartoli,
Studi Fil. rom., VIII, 174) sau din ngr. (REW 5228).
Evoluția fonetică a lui
mai nu este
clară.
Probabil trebuie să se
pornească de la o
formă populară *
mas (› sp.), cu
aceeași evoluție ca de la
das ›
dai sau
νos ›
voi etc.
Sensul expletiv (8)
coincide cu cel sp. – Cf.
cam, numai. Din
rom.
provin bg.
maj „
aproape” (
Candrea,
Elemente, 408;
; Berneker, II, 5), rut. și
pol. din Bucov.
maj „mai”, în
comparații (Miklosich,
Wander, 17;
BL, VI, 240), țig.
mai „mai”,
comparativ (D.
Sampson,
The dialect of the Gypsies of Wales, 321).