ANTONESCU, Ion
(1882-1946, n.
Pitești),
mareșal și
om politic român. A
parcurs toate
treptele ierarhiei militare, de la
sublocotenent (1904) la
general de
brigadă (1931) și marelaș (1941). În
timpul primului război mondial a
fost colaborator de
bază al
generalului Prezan,
contribuind la
elaborarea planurilor de
operații militare.
Comandant al
școlii de la Sibiu și al
Școlii Superioare de
Război (1927-1929, 1931-1933).
Atașat militar al
României la
Paris (1922), Londra și Bruxelles (1923).
Șef al
Marelui Stat Major (1933-1934),
ministru al
Apărării Naționale (1937-1938) și
ministru ad-
interim al
Aerului și
Marinei (febr.-
mart. 1938). A
protestat energic împotriva acceptării notelor ultimative ale guvernului sovietic din 26-27 iun. 1940, cerînd
apărarea teritoriului național;
internat la
mănăstirea Bistrița din
dispoziția regelui Carol al II-
lea. În
urma dictatului de la Viena,
A. a
fost însărcinat, la 4
sept. 1940, cu
formarea guvernului,
fiind învestit cu
puteri depline.
A. a
impus regelui Carol al II-
lea să
abdice (6
sept. 1940),
succesiunea tronului revenind lui Mihai I. În
ian. 1941,
A. a
înăbușit rebeliunea legionară. A
condus țara prin
decrete-
legi. A
promovat o
politică externă alături de Germania și Italia. În iun. 1941 a
decis intrarea României în
război pentru recuperarea Basarabiei și a N Bucovinei și a
continuat operațiunile militare și
dincolo de Nistru. După înfrîngerea de la Stalingrad a
permis și
inițiat tratative secrete privind scoaterea țării din
război. A
fost înlăturat de la
putere prin
lovitura de
stat de la 23 aug. 1944;
preluat de
Armata Roșie (sep. 1944), a
fost ținut pe
teritoriul sovietic pînă în apr. 1946;
adus în
țară, a
fost judecat, în mai 1946, de „
tribunalul poporului” din București; a
fost condamnat la
moarte și
executat la
închisoarea Jilava (1 iun. 1946).