borh-
–
Rădăcină expresivă, care pare a
imita ghiorțăitul sau
zgomotul mațelor.
Creație spontană,
bazată pe
aceeași consonanță care a
dat naștere gr. βορβορυγμός, cf. și
borț. Numeroase der., care se
dau în
continuare, toate (cu
excepția lui
burduf,
reintegrat în
literatură datorită constantului său
uz pastoral),
păstrează o
nuanță fam. și
chiar o
anume vulgaritate: în
pofida circulației sale extinse, are o
folosire destul de
limitată în
limba scrisă. Cf.
Iordan,
BF, II,192. Der.
borhăi, borfă(n)i, vb. (a
chiorăi mațele; a-și
scoate mațele vitelor cu
coarnele);
borhăie (var.
borheie, bîr(di)haie), s.f. pl. (
intestine,
mațe);
borhan, s.n. (
burtă, pîntece,
stomac);
borhan, s.n. (
burtă,
proeminență,
protuberanță);
bu(r)d(ul)e(a), s.m. (
burtos;
poreclă pentru copiii grași);
bărdihan (var.
bîrdihan, burdihan, etc.), s.n. (
burtă,
măruntaie);
bîrdizan (var.
burdizan), s.n. (
bășică);
burduhoaie, s.f. (
butoi);
burduhăni (var.
bărdăhăni). vb. (a
scoate mațele);
borhot, s.n. (
măruntaie;
fruct fermentat,
înainte sau după
distilarea alcoolului),
nume care se
explică prin
bășicile produse de
fermentarea masei de
fructe, și care
amintesc de
ghiorăit;
borhoti, vb. (a
fermenta);
bortilă, s.f. (Trans.,
borhot,
fruct fermentat), care
trebuie să fie
reducere de la *
borhotilă;
burduf (var.
burduș, burduj, bortuf, burtuc), s.n. (
stomac, pîntece;
peritoneu;
bășică;
uger;
foale;
cutia viorii;
copil mic);
burduhos, adj. (
burtos);
burduhănos, adj. (
burtos);
burduși, vb. (a
înțesa, a
îngrămădi; a
bate, a
lovi; a se
strica fructele; a se
îndoi peretele),
pentru al
cărui semantism cf.
bîcși;
burdușeală, s.f. (
proeminență;
bătaie,
tăbăceală);
burdui, vb. (
struna viorii pentru „la”),
probabil datorită materiei sale prime;
butuș, s.n. (pîntece;
uger);
butuși, vb. (a
bate, a
face zob). Nu
știm dacă trebuie adăugat aici bolbotină, s.f. (Trans.,
fructă necomestibilă), pe care Scriban
îl derivă din bg.
bŭlvotina „
vomitare” , și care pare a fi o var. de la cuvîntul
menționat *
borhotilă. Se
cuvine să
adăugăm că
pentru burduf s-au
căutat adesea etimoane străine. După Cihac, II, 23,
trebuie să
punem în
legătură acest cuvînt cu
rus.
brjucho „pîntece”,
brjuchan „
burtos”,
pol.
brzuch „pîntece”,
burdziuk „
burduf”; însă
explicația nu este
suficientă în ce
privește fonetismul, și, pe de altă
parte,
termenii respectivi,
par a
proveni în
parte din
rom. Densusianu,
GS, I, 349 (și Rosetti, II, 82),
pun în
legătură burduf cu
tăt.
burdak „
gras”,
azerbaidjan burduk „
burduf”.
Pentru Diculescu, 176, este cuvînt
germanic,
legat de
dan.
bör „
sînul mamei”, și de germ.
med. de
sus burt „
naștere”.
Borhot este,
pentru Scriban, un der. de la mag.
bor 'vin„.
Pentru burdui,
DAR propune un
etimon *
bordoneus, de
tip imitativ. Din
rom.
par a
proveni pol.
b(u)rzuch, rut.
burduch (Miklosich,
Wander., 13),
săs.
burdû, mag.
bürdó (Edelspacher 10).