definiția bucatele definiție dex

BUCÁTĂ,

(I) bucăți, (II) bucate, s.f. I. 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte, unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ♢ Expr. A vinde (sau a cumpăra) cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu. A plăti cu bucata (sau, rar bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord. A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucată = om integru. 2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ♢ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. – Lat. buccata.

BUCÁTĂ

s. 1. crâmpei, fracțiune, fragment, frântură, parte, porțiune, secțiune, tranșă, (pop.) dărab, partal, (înv. și reg.) părtenie, (reg.) jarchină, ștuc. (O ~ dintr-un tot.) 2. fâșie, limbă, petic, sprânceană. (O ~ de pădure.) 3. v. exemplar. 4. v. compoziție. 5. (la pl.) v. recoltă. 6. v. distanță. 7. v. interval.

BUCÁTĂ

s. v. prăjină.

bucátă

(parte, porțiune, exemplar, operă) s. f., g.-d. art. bucății; pl. bucăți

BUC//ÁTĂ ~ăți

f. 1) Parte separată (prin rupere, tăiere, sfărâmare etc.) dintr-un întreg. ~ de pâine. ~ de stofă. ♢ ~ de drum porțiune (de drum). ~ de timp (sau vreme) interval de timp; perioadă. 2) Unitate făcând parte dintr-o serie de obiecte de același fel; exemplar. ~ de săpun. ~ de zahăr. ♢ A vinde cu ~ata a vinde cu amănuntul; en detail. A-i face cuiva ~ata a-i face cuiva neplăceri. Om dintr-o ~ om foarte cumsecade. 3) Creație artistică (muzicală sau literară) de dimensiuni reduse sau fragment de creație artisitică. [G.-D. bucății] /<lat. buccata

bucátă (-ți),

s.f. – 1. Parte tăiată, desprinsă dintr-un întreg; dărab. – 2. Mîncare, fel de mîncare. – 3. Alimente, hrană. – 4. (Pl.) Cereale, recoltă, grîu. – 5. (Înv., Mold.) Avere, avut, bogăție. – 6. (Arg.) Bilet de o sută de lei. – 7. (Arg.) Hoție, operație organizată de mai mulți din bandă. – 8. (Arg.) Mișcare greșită. – Mr. bucată. Lat. bŭccata (Pușcariu 227; REW 1358; Candrea-Dens., 191; DAR); cf. it. boccata, fr. bouchée, prov., sp., port. bocado, toți cu accepția etimologică de „bucată care se pune dintr-o dată”; cf. și it. boccone, de unde sb. bokun „bucată”. Asupra semantismului, cf. DAR. Lahovary 318 crede că sensul de „cereale” este anterior epocii indo-europene. – Pl. este bucate pentru sensurile 2-5. Cf. și bucă, îmbuca. Der. bucătar, s.m. (bărbat care are meseria de a găti mîncare); bucătăreasă, bucătăriță, s.f. (femeie care are meseria de a găti mîncare); bucătărie, s.f. (cameră în care se gătește mîncarea); bucăți, îmbucăți, vb. (a face bucăți); îmbucături, vb. (a face bucăți de luat în gură pentru a hrăni un copil). Din rom. a trecut în rut. bukata, bokata, pol. bukat, rus. bukatka (Miklosich, Fremdw., 80; Candrea, Elemente, 403; Berneker 90), mag. bukáta.

bucată,

bucate s.f. (deț.) lovitură cu pumnul.

BUCÁTE

s. pl. v. aliment, avere, avut, avuție, bogăție, bun, cereale, grâne, hrană, masă, mijloace, mâncare, situație, stare.

bucáte

(mâncare, cereale) s. f. pl.

BUCÁTE

f. pl. Feluri de mâncare; mâncăruri. ♢ Listă de ~ meniu. /<lat. buccata

BUCĂȚEÁ,

bucățele, s.f. Bucățică. – Bucată + suf. -ea.

BUCĂȚEÁ

s. v. bucățică, fărâmă, pic.

BUCĂȚÍCĂ,

bucățele, s.f. Diminutiv al lui bucată; bucățea. ♢ Expr. Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă bucățică, se spune despre o persoană care seamănă perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce servește (în cantitate mică) de mâncare. ♢ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucățica din (sau de la) gură = a lipsi (pe cineva) până și de strictul necesar traiului. – Bucată + suf. -ică.

BUCĂȚÍCĂ

s. 1. fărâmă, pic, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (O ~ de pâine.) 2. v. sfărâmătură.

bucățícă/bucățeá

s.f., g.-d. art. bucățélei; pl. bucățéle

bucățică bună

expr. 1. femeie frumoasă / atrăgătoare. 2. femeie de o moralitate îndoielnică.