cále (cắi),
s.f. –
1. Stradă,
drum,
șosea. –
2. Parcurs și
durată a
acesteia. –
3. Distanță (mai
ales în
expresia cale de). –
4. Mijloc,
procedeu,
modalitate. – Mr.
cale, megl.
cali, istr.
cǫle. Lat.
callem (Pușcariu 262; REW 1520;
Candrea-
Dens., 234;
DAR; Pușcariu,
Lr., 319); cf. it.
calle (
ven.
cale), cat.
call, sp.
calle.
Pentru semantism cf. Pușcariu,
Études de linguistique, 40; și
Dacor., VIII, 283; și Rosetti, I, 174. Cf.
călător. Der.
docale adv. (
Maram., dintr-
odată);
calist, s.m. (Arg.,
om care se
plimbă alene), în
argoul din București și în
limbaj fam.
desemnează de
obicei pe cei care se
plimbă în
mod regulat pe
Calea Victoriei,
arteră principală a
orașului.
Cale a
trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se
folosi în unele
expresii fixe,
cum sînt πάω ϰαλειά μου „
plec,
mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „
urmează-ți
drumul”.