definiția cerere definiție dex

CÉRERE,

cereri, s.f. Acțiunea de a (se) cere și rezultatul ei. 1. Solicitare; rugăminte. 2. Pretenție, exigență; revendicare. 3. Căutare, cerință; cantitate de bunuri și de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ♢ Cerere solvabilă = (în economia de mărfuri) cerință de mărfuri și de servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată. ♢ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicită. 4. Sesizare adresată unui organ de jurisdicție sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoașterea sau apărarea unui drept. ♦ (Concr.) Petiție. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumată într-un anumit timp de o apă care se scurge prin canale, atunci când este supusă unui proces de curățare biologică. Cerere maximă de putere = valoare maximă a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.

CÉRERE

s. 1. pretenție, revendicare, revendicație, (înv.) pretendă, (grecism înv.) pretenderimă, (turcism înv.) teclif. (~ lui a fost satisfăcută.) 2. (JUR.) cerere reconvențională = reconvențiune. 3. v. solicitare. 4. apel, rugăminte. (A ascultat ~ lui.) 5. v. rugăminte. 6. v. petiție. 7. v. cerință. 8. v. căutare.

Cerere

≠ ofertă

cérere

s. f., g.-d. art. cérerii; pl. céreri

CÉRER//E ~i

f. 1) v. A CERE. 2) Solicitare scrisă sau orală, adresată unei oficialități. ~ea lui a fost satisfăcută. ♢ La ~ la solicitare. 3) ec. Cantitate de bunuri necesare consumului. ♢ ~ și ofertă raport dintre cantitatea de mărfuri propuse consumatorilor și posibilitățile lor de cumpărare. [G.-D. cererii] /v. a cere

a cere cât dracu’ pe tată-său

expr. (d. comercianți) a practica prețuri exagerat de mari.

a cere obezi

expr. (prst. – d. clienți) a solicita legarea mâinilor și picioarelor înainte de începerea actului sexual.

a o cere din priviri

expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi ușuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană.

CÉRE,

cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ♢ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ♢ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

CÉRE

vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. și reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. și pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peți. 8. v. cerși. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.

CÉRE

vb. v. căuta.

A cere

≠ a da, a oferi

cére

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 sg. și pl. ceáră; ger. cerând; part. cerút

A SE CÉRE mă cer

intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere

A CÉRE cer

tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obține ceva; a-și manifesta dorința de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ♢ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ♢ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenție. /<lat. quaerere

cére (cér, cerút),

vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica prețul unei mărfi. – 6. A cerși, a cere de pomană. – 7. A peți, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezența. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizație. – Mr. țer, țireare „a căuta,” megl. țer. Lat. quaerĕre „a căuta” și a cere (Pușcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerință, s.f. (exigență), formație literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui și a part. cerut este modernă și analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cerșii, de unde cerșui, și quaesῑtum › cerșit, mai tîrziu cerșut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerșii, s-a construit un prezent analogic cerșesc; astfel se explică cerși, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerșit, s.n. (faptul de a cerși); cerșetor, s.m. (persoană care cere de pomană); cerșetoresc, adj. (de cerșetor); cerșetori, vb. (a cerși); cerșetorie, s.f. (cerșit). Pentru formarea acestui vb., cf. Șeineanu, Semasiol., 214 și de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerșetor”.

cerere cu dop

expr. (glum.) mită, șperț.