cír
s.m. –
1. Clei,
lipici. –
2. Terci de
porumb foarte subțire. –
3. Păsat,
terci.
Origine incertă. După E. Petrovici,
Dacor., X, 26-32, din gr. χυλός „
suc.”
Conform acestei ipoteze, rut.
čyr „
terci,” pe care Scriban,
Arhiva, 1927, 292; Tiktin și
Pascu,
R. crit., XIV, 40,
îl considerau drept etimon al
rom.,
derivă de la acesta. Se
folosește numai în Trans. și Mold. Rămîne de
lămurit legătura acestui cuvînt cu
ciriș, s.m. (
clei,
lipici), din tc.
çiriș (Cihac, II, 566; Șeineanu, II, 134), cf. bg., sb.
čiriš, mag.
csiriz. – Der.
ciros, adj. (
lipicios);
cirui, vb. (a
face păsat);
ciruială, s.f. (
păsat).