definiția civile definiție dex

civile

găsește rime pentru civile
Cuvinte apropiate: civie, civil, civilie

CIVÍL, -Ă

, civili, -e, adj. Care privește pe cetățenii unui stat (cu excepția militarilor și a reprezentanților bisericii) sau care aparține, este specific acestor cetățeni; care se referă la raporturile juridice ale cetățenilor între ei (cu excepția militarilor și a reprezentanților bisericii), precum și la raporturile economice ale acestora cu organele și organizațiile statului. ♢ Drepturi civile = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute ca atare. Drept civil = ramură a dreptului care studiază și reglementează relațiile sociale (convenite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat. Cod civil = culegere unitară de norme juridice care reglementează raporturile de drept civil. Stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie, deces. Ofițer al stării civile = salariat al unei primării însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă. Căsătorie civilă = căsătorie oficiată de ofițerul stării civile în conformitate cu prevederile legale. Parte civilă = persoană care, într-un proces penal, formulează pretenții de despăgubiri pentru daunele suferite prin săvârșirea infracțiunii. Război civil = conflict armat între două grupuri adverse din aceeași țară, cu scopul de a prelua puterea. ♦ (Substantivat) Persoană îmbrăcată în haine obișnuite (și nu în haine militare sau preoțești); cetățean al unui stat, cu excepția militarilor și a preoților. [Var.: (înv. și pop.) țivíl, -ă adj.] – Din fr. civil, lat. civilis.

CIVÍL

adj. 1. v. cetățenesc. 2. (înv. și pop.) pămân-tesc. (Probleme ~ și probleme bisericești.)

civíl

adj. m., pl. civíli; f. sg. civílă, pl. civíle

CIVÍL ~ă (~i, ~e)

1) Care ține de cetățenii unui stat și raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Acțiune ~ă.Stare ~ă situație a unui cetățean în raport cu familia. Război ~ luptă armată pentru putere dintre diferite grupuri sociale în cadrul aceleiași țări. Căsătorie ~ă căsătorie oficiată de organele puterii de stat (fără participarea bisericii). 3) și substantival Care nu este militar sau preot; care este în afara vieții militare sau bisericești. Parte ~ă. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

CIVÍL, -Ă

adj. 1. Privitor la cetățenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetățeni. ♢ Drept civil = ramură a dreptului care se ocupă cu condițiile persoanelor, raporturile lor de familie și diferite legături juridice care dau naștere la drepturi, obligații etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile de drept civil; stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie etc.; ofițer al stării civile = delegat al puterii de stat însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă; parte civilă = partea care pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracțiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter milităresc. ♢ Război civil = conflict armat pentru putere între două grupuri adverse din același stat. // s.m. și f. Persoană care nu face parte din armată. [Var. țivil, -ă adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].

CIVÍL, -Ă

I. adj. 1. care privește pe cetățenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetățeni. o drepturi ĕ = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute ca atare; drept ~ = ramură a dreptului care studiază și reglementează raporturile juridice existente între persoanele fizice și juridice dintr-un stat; stare ~ă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie etc.; parte ~ă = persoană care, într-un proces, pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracțiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter milităresc. o război ~ = conflict armat pentru putere între grupuri adverse din același stat. II. s. m. f. persoană care nu face parte din armată. (< fr. civil, lat. civilis)
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar