cánură (canuri),
s.f. –
Fibre sau
resturi de
fire de
lînă, in sau cînepă, care
cad la
dărăcit; se
folosesc pentru țesături mai
groase sau
pentru pînza de
sac. – Mr.
canură. Lat.
cannŭla „
trestioară”. (P. Papahagi,
Notițe, 14; REW 1609;
Pascu, I, 56; cf.
DAR); cf.
ven.
kanula, friul.
kánula, tarent.
kanolo, cu
sensul etimologic.
Înainte, Tiktin (
urmat de Pușcariu 268) se gîndise la un der. al vb. lat.
carĕre „a
scărmăna”, de
tipul *
carŭla, cu
rezultat rom.
disimilat;
ipoteză puțin probabilă. Din
rom. a
trecut în ngr. ϰάνουρα, bg., sb.
kanura (Romansky,
Jb., XV, 110; Berneker 483; Capidan,
Raporturile, 204).