țap (-pi),
s.m. –
1. Masculul
caprei. –
2. Constelația Capricornului. –
3. Vas pentru
bere. –
4. (Mold.) Unul din
arșicele mai
grele. –
5. Poreclă dată
grecilor. –
6. (Arg.)
Popă. – Mr.
cap. Origine obscură. Dintre multele
ipoteze care s-au emis în
jurul acestui cuvînt,
cea mai probabilă pare să fie
cea de creație expresivă (REW 9599; Pedersen,
Z. vergl. Sprachwiss., XXXVI, 347),
poate anterioară
rom. Cf.
Copus gloss. lat., V, 503, 27: „Hircus
caper zappu dicitur” și dalm.
zapo, alb.
škjap, cap (Bartoli, II, 258; Capidan,
Raporturile, 551;
Graur,
Rom., LVI, 265; Rohlfs,
Differenzierung, 67). Totuși, der.
directă a
rom.
pornind de la ilirică este dificilă fonetic; mai probabil nu este
vorba de o continuare
directă a cuvîntului moștenit, ci de o creație nouă, bazată pe aceleași intenții expresive. În ce
privește această intenție, se consideră îndeobște că este
vorba de o dezmierdare pentru a
chema un
animal, germ.
Lockruf. Mai
sigur ar trebuie să se
pornească de la
ideea de „
ascuțit, țuguiat”, ca în „
țeapă”, a
cărei familie expresivă ține de „țap”. Acest
nume a trebuit
apoi să însemne „(
animal cu)
coarne lungi”, cf. it.
zappa „tîrnăcop”. Celelalte
ipoteze sînt mai
puțin sigure; din sl.
capŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 429); din
alb.
tšap (Meyer, 387;
Pascu, II, 223; Berneker, 121; cf. Philippide, II, 738), din iranianul
čapis (Roswadowski,
Mitt. Inst. Wien, 278; Vasmer,
Grekoslaw. Etym., III, 222; Roswadowski,
R. Études sl., II, 109; Densusianu,
GS, I, 242). Sensul 3 este traducerea modernă a germ.
Bock. Cf. și Rohlfs,
ZRPh., XLV, 664; Rosetti, II, 123; Pușcariu,
Lr., 180. Cuvîntul a
trecut din
rom. la
limbile cu care a
avut contact:
alb.
ts(i)ap, (t)skjap, ngr. τσάπος, sb., cr., slov.,
ceh.,
pol., rut., ucr.,
rus.
cap, mag.
cáp (Berneker 121; Vasmer, III, 281; Edelspacher 11). cf.
țeapă.