braț (bráțe),
s.n. –
1. Parte a membrului superior cuprinsă
între cot și
umăr. –
2. Cantitate de
lemne care se
poate cuprinde și
duce în
brațe. –
3. Cantitate
mică, în
general. –
4. Ramificație a cursului principal al unei
ape. –
5. Diferite
organe,
piese sau instrumente care amintesc de
forma sau funcțiile
brațului,
cum sînt
cele ale fotoliului; la războiul de
țesut,
bara verticală unde se fixează
sulul la urzeală; la
ferăstrăul de
mînă,
cele două bare verticale;
părțile cleștelui etc. – Mr., megl.
braț, istr.
brǫț. Lat.
brachium (Pușcariu 217; REW 1256; Candrea-Dens., 179;
DAR); cf. it.
braccio sau
brazzo, prov.
bratz, fr.
bras, cat.
bras, sp.
brazo,
port.
braço. Este cuvînt
cunoscut în
general (ALR 233). Der.
brațetă, s.n. sau f., din it. (ven.)
brazzeto;
brățaț, s.n. (
rar., lungime a unui braț);
brățiș, adv. (
corp la
corp);
îmbrățișa, vb. (a strînge în
brațe; a adopta; a
cuprinde), din adv. precedent.