cále (cắi),
s.f. –
1. Stradă,
drum,
șosea. –
2. Parcurs și durată a acesteia. –
3. Distanță (mai
ales în expresia
cale de). –
4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr.
cale, megl.
cali, istr.
cǫle. Lat.
callem (Pușcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234;
DAR; Pușcariu,
Lr., 319); cf. it.
calle (ven.
cale), cat.
call, sp.
calle. Pentru semantism cf. Pușcariu,
Études de linguistique, 40; și
Dacor., VIII, 283; și Rosetti, I, 174. Cf.
călător. Der.
docale adv. (Maram., dintr-odată);
calist, s.m. (Arg.,
om care se
plimbă alene), în argoul din București și în limbaj fam.
desemnează de
obicei pe cei care se
plimbă în
mod regulat pe
Calea Victoriei, arteră principală a
orașului.
Cale a
trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe,
cum sînt πάω ϰαλειά μου „
plec,
mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ți
drumul”.