ciocní (ciocnésc, ciocnít),
vb. –
1. A
bate, a
izbi. –
2. A
bate în
ușă. –
3. A
închina, a
lovi ușor paharele înainte de a
bea. –
4. A tăbărî, a
năvăli, a se
repezi. –
5. A rezista, a se
opune. – Mr.
ciucăes, megl.
ciucnes. Formație spontană, plecîndu-se de la
cioc „
zgomot produs de o izbitură”, care prezintă un paralelism
perfect cu
ciocăni. Se consideră, totuși (Cihac, II, 55;
DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo
formă sl. ca
rus.
čoknuti, bg.
čeknuvam; ceea ce nu pare posibil,
dacă se ia în considerație aceeași posibilitate expresivă, aplicată identic
boc(ă)ni și
poc(ă)ni. Der.
ciocnaș, s.m. (miner care muncește într-o salină), cf.
ciocănaș, probabil prin contaminare cu
ocnaș;
ciocneală s.f. (izbitură);
ciocnet, s.f. (izbitură);
ciocnitură, s.f. (izbitură).