drîmbă (drấmbe),
s.f. –
1. (Înv.) Trompă
marină. –
2. Instrument muzical, drîng. –
3. (Înv.)
Bandă,
grup,
ceată. –
4. (Arg.) Penis. Sl., cf.
pol.
drumbla, rut.
drymba, drymla, mag.
doromb(lya), sb.
drombulja (Cihac, I, 101; Tiktin;
Pascu,
Arch. Rom., VII, 559). Pentru sensul 3, cf.
trîmbă (după Conev 104,
drîmbă ar proveni din acesta din
urmă). Se consideră în
general că
termenii sl. provin din germ.
Trommel; ceea ce
ar însemna că asemănarea lui
drîmbă cu
drîng este întîmplătoare. – Der.
drîmboi, s.n. (drîmbă, instrument muzical);
drîmboaie, s.f. (drîmbă, instrument muzical);
drîmboi, s.m. (botos; mucos;
puști);
drîmboi(a), vb. refl. (a se îmbufna, a pune
botul).