duduí (-uésc, -ít),
vb. –
1. A răsuna, a
bubui, a
produce un
zgomot sacadat. –
2. A
alunga, a da
afară cu
zgomot. –
3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a
bătăilor din
picioare. – Var.
dudăi (numai sensul 2, în Trans.),
durdui. Creație expresivă, cf.
dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în
loc de
durdui, și acesta din mag.
dördülni, care la rîndul lui este tot o creație expresivă. – Der.
duduială, s.f. (
zgomot sacadat);
duduit, s.n. (
zgomot sacadat);
duduitură, s.f. (
zgomot sacadat);
duduruz, s.m. (țărănoi,
mojic);
sgudui, vb. (a
scutura, a
cutremura, a
face să tremure), care este în
locul lui *
sdudui, cu
s- expresiv, cf.
(s)fărîma (cuvîntul se consideră în
general de origine necunoscută; în legătură cu
scotoci după Cihac, II, 343, și cu gepid.
*skudojan, germ.
schütten, după Scriban; ambele
ipoteze sînt neverosimile);
sguduială, s.f. (scuturătură);
sguduit, s.n. (scuturătură);
sguduitură, s.f. (scuturătură);
sguduitor, adj. (care înfioară).