măcél (măcéluri),
s.n. – Masacru,
omor. Origine îndoielnică.
Ar putea reprezenta lat.
macĕllum (Pușcariu 1007), cf. it.
macello, prov.
masel, v. fr.
maisel;
dar nu
apare în texte
vechi și nu este popular. După Tiktin și Candrea,
împrumut literar, din it.
macello; această
ipoteză ar fi plauzibilă,
dacă s-
ar presupune că cuvîntul următor, cu suf. de
agent, s-
ar menține datorită cuvîntului simplu. Der.
măcelar, s.m. (
casap), din lat.
macĕllarius (Pușcariu 1008; Candrea-Dens., 1035;
lipsește în REW 5200), cf. ngr. μαϰέλλάρης, de unde
alb.
makjeljar, it.
macellaio;
măcelăresc, adj. (de măcelar),
atestat la Radu Popescu, la începutul
sec. XVIII;
măcelăreasă, s.f. (
nevasta măcelarului);
măcelări, vb. (a
omorî, a extermina);
măcelărie, s.f. (magazin de
carne).