míță (míțe),
s.f. –
1. Smoc de
lînă sau de
păr. –
2. Lînă de
miel netunsă. –
3. Smoc de
păr la
pintenul călăreților. – Var.
miț. Mr.
ńiț. Origine îndoielnică. Se consideră în
general drept der. de la lat. *
agnicius „de
miel” (Candrea-Dens., 1142; Candrea;
Pascu,
Beiträge, 11;
Pascu, I, 134), der. care pare posibilă,
dar nu suficientă pentru a explica toate accepțiile cuvîntului.
Poate că este în
loc de *
niță și
vine din lat.
inituum, cf. reg.
nízilu „
fir”,
catan.
nizzulu „
fir” (
Rom.,
Forsch., LXIV 417). Der. din
pol.
jagnięcy „de
miel” (Cihac, II, 199), din lat.
mῑca „fragment” (Tiktin) sau din
mîță „pisică” (REW 5557) pare indoielnică. Der.
mițui (var.
miți), vb. (a
tunde mieii pentru
prima oară);
mițuit, s.n. (tunsul
mieilor);
mițos, adj. (cu
multe mițe), care nu are nici o legătură cu
mîță (Pușcariu,
Jb., XI, 54; REW 5557).