oțél (oțéluri),
s.n. – Aliaj de
fier cu carbon. Sl.
ocelu (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr.
ocal, slov.,
ceh.
ocel, mag.
acél. – Der.
oțele, s.f. pl. (
cocoș la
armele de
foc);
oțeli, vb. (a transforma
fierul în oțel; a
căli; refl., a
trage la
măsea);
oțelărie, s.f. (turnătorie);
oțelos, adj. (de oțel).