páliță (pálițe),
s.f. –
Par,
nuia,
vargă. – Var. (Olt.)
păleață, (Munt.)
păleacă, peleancă. Sl.
palica (Miklosich,
Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 241; Conev 65), cf. sb., cr., slov.,
ceh.,
rus.
palica, pol.
paliczka, mag.
pálcza. Var.
arată o încrucișare cu
a păli „a
lovi”. E dubletul lui
palțău, s.n. (Trans.,
băț) din mag.
pálca (Mîndrescu 95).