pritocí (pritocésc, pritocít),
vb. – A transvaza, a deșerta. – Var. Mold.
pitroci. – Mr.
pitrocire. Sl.
pritočiti, cuvînt citat de Miklosich,
Lexicon, 685,
fără sens
cunoscut,
dar care trebuie să-l
aibă pe cel din
rom., din sl.
točiti „a agita”, cf. bg.
pretoči, slov.
pritočiti, cu același sens (Miklosich,
Slaw. Elem., 41; Conev 63), și bg.
točam › megl.
tuțǫș, țuțiri „a
scoate moare de
varză” (Capidan 306).
Pascu, I, 62, derivă în
mod greșit mr. din
piatră. – Der.
pritoacă, s.f. (
vas pentru transportul
strugurilor);
pritoc, s.n. (pritocire);
pritoceală, s.f. (transvazare).