schimbá (-b, -át),
vb. –
1. A înlocui ceva, a permuta. –
2. A modifica, a transforma. –
3. A ceda, a
lăsa un
obiect pentru contravaloarea lui. –
4. A înlocui, a substitui. –
5. A denatura, a altera. –
6. (Refl.) A înlocui, a substitui. –
7. (Refl.) A se
primeni. – Megl.
schimb(ari). – Var.
înschimba. Lat.
*excambiāre (Pușcariu 1548; REW 2949), cf. it.
scambiare, prov.
escambiar, fr.
échanger. Fonetismul din
rom. se explică printr-o metateză *
scîmbia ›
*scîimba, ca în
habeat ›
aibă, rubeum ›
roib, etc. Der.
schimb, s.n. (
mutare; înlocuire; renovare; transformare; modificare;
rufe curate), postverbal;
schimbăcios, adj. (instabil, inconstant, nestatornic);
schimbaș, s.m. (în
trecut, milițian în serviciu regulat o săptămînă pe
lună);
schimbător, adj. (variabil, volubil, versatil);
neschimbat, adj. (
fără schimbări,
fără modificări, inalterat);
preschimba, vb. (a
schimba, a
face schimb, a transforma);
schimbiș, adv. (alternativ);
schimboaie, s.f. (Mold., regulator la
plug);
schimbăciune (var.
schimbătură), s.f. (înv.,
schimb).