strădánie (-ii)
, s.f. –
1. (Înv.)
Chin, suferință, calvar. –
2. Efort, silință. Sl.
stradanije (Miklosich,
Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 371). – Der.
strădalnic, adj. (laborios, activ, harnic), din sl.
stradilinu „care
îndură”, cu suf. -
nic (după Tiktin și Candrea, dintr-un sl.
*stradaniniku);
strădănui, vb. refl. (Mold., a se căzni, a se strădui);
strădui, vb. refl. (a
îndura, a
suferi; a se forța, a se căzni), cf. sl.
stradati „a
îndura”;
străduință, s.f. (efort);
străduitor, adj. (sîrguincios, silitor).