toámnă (-ne),
s.f. – Anotimpul de după
vară. – Mr., megl.
toamnă, istr.
tomne. Lat.
autumnus (REW 812), cf. fr.
automne, sp.
otoño,
port.
outono; schimbul de
gen ca în
iarnă, prin analogie cu
vară și
primăvară (Tiktin;
Iordan,
Dift., 189;
Pascu,
Beiträge, 8).
Ipoteza unui lat. *
autumnĭum (Pușcariu,
ZRPh., XXVIII, 688; Pușcariu 1743) nu pare necesară. Explicația trecerii lui
u ›
o(a) prin intermediul unei
forme der., cu
u aton (
Graur,
BL, V, 78) nu este suficientă. Probabil trebuie să se
pornească de la un lat.
*otumna, cu diftongul
redus ca în
orĭcla ‹
aurĭcŭla; și de
aici u ›
o, prin asimilare, cf. rezultatele din fr. și sp. Der.
tomna, vb. ( a
petrece toamna);
tomnat, s.n. (
sezon de toamnă; cheltuiala pazei sau a pășunatului unei
turme în
timpul toamnei);
tomnatic (var.
tomnatec), adj. (autumnal);
întomna, vb. refl. (a
sosi toamna);
tomniu, adj. (autumnal).