tont (-oántă),
adj. –
Prost,
nerod. – Var.
tînt. Creație expresivă, cf.
tîmp, it., sp.,
port.
tonto, calabr.
ntontu (Meyer-Lübke,
ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). – Der.
tontălău (var.
tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete), s.m. (
prost, nătîng, nepriceput);
tonti, vb. (a
prosti).
Tontoroi, s.n. (țopăială) se bazează
fără îndoială pe același sens,
deși nu este
atestat astfel, se folosește în expresia
a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”, var.
țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la
țanțoș; după Scriban,din mag.
tantorogni „a țopăi”).
Torontoc, s.m. (Olt.,
prost) s-a format ca
sărîntoc. Tut, s.m. (Munt.,
prost) pare a fi același cuvînt ca
tont, cu pierderea nazalei, der.
tută, s.f. (
toantă);
rătuti, vb. (a
prosti, a
zăpăci), pe care Scriban
îl lega degeaba de mag.
Ratoti ember „
om din
satul Ratot”;
rătuteală, s.f. (zăpăceală; prostie);
hututui, s.m. (Mold.,
zăpăcit);
tutuială, s.f. (zăpăceală).