tot (-oátă),
adj. –
1. În
număr complet:
toate cîntecele (Eminescu). –
2. Întreg, complet:
toată lumea (Eminescu). –
3. Fiecare, oricare:
pe atunci tot romînul era viteaz și tot viteazul era boier (Alecsandri). –
4. Orice:
se poate lua la întrecere cu toate aeroplanele (Bassarabescu). –
5. Întreg, sănătos:
nu-i toată, e lunatică (Voiculescu). –
6. (Pron.) Lucrul sau ființa în discuție:
toate-s vechi și nouă toate (Eminescu). –
Cu toții. –
De toate. –
Toate ca toate. –
Cu toate acestea. –
Cu toate că, deși. –
Cu tot, inclusiv. –
Cu totul, complet. –
De tot, cît încape,
foarte. –
Peste tot, pretutindeni. –
7. (Adv.) Numai, exclusiv:
tot oaspeți rari (Coșbuc). –
8. Mereu, continuu:
tată-meu mă crede tot în fașe. –
Tot mereu, veșnic. –
Tot una, la
fel. –
Tot acela, el însuși. –
Tot așa, egal. –
9. Mereu, la
fel, în același fel:
muierea-i tot muiere (
Cocea). –
10. Oricum:
tot era s’o dau eu de pomană (Alecsandri). –
11. În
fine, pînă la urmă:
s’a luptat cu dînșii trei zile și trei nopți și tot i-a biruit (
Sbiera). –
12. Încă, și mai:
mai încet, tot mai încet (Eminescu). –
13. Cel
mult,
abia, numai:
să tot fie cinci ani de atunci (Vlahuță). – Mr., megl., istr.
tot. Lat.
tōtus (Pușcariu 1750; REW 8815), cf. it.
tutto, fr.
tout, cat.
tot, sp.,
port.
todo. Cf.
atot-.
Gen. se exprimă cu prep.
a (
a tot, a toate, înv.
a toți), sau în
limba modernă la pl.
tuturor (var. pop.
tutulor). În comp. cu un num. se
reduce la
tus-:
tustrei, tuspatru etc. Cf. Sanfeld,
Syntaxe, 200-9. – Der.
totdeauna, adv. (
mereu), comp. cu
de-a una, sau mai probabil, cu
de una cf. mr.
totdiună;
tot(de)odată, adv. (în același
timp; deodată);
totuși, adv. (cu toate că), cu suf. -
și, cf.
același;
totime, s.f. (totalitate);
netot, s.m. (
prost),
forma negativă a lui
tot, 5;
netoată, s.f. (
proastă,
neghioabă);
netoție, s.f. (prostie). Der. neol. (din fr.):
total, s.n.;
totalitate, s.f.;
totalitar, adj.;
totalitarism, s.n.;
totaliza, vb.;
totalizator, s.m.