urdoáre (-óri),
s.f. – Secreție
depusă pe
marginea pleoapelor, puchin. Origine incertă. Pare a fi lat.
odōrem cu
r propagat ca în calabr.
orduri, „
miros”; sensul primitiv de
putoare, s-
ar fi
confundat cu cel de „murdărie”. După Pușcariu,
Conv. lit., XXXIX, 303 (cf. Pușcariu 1828; Tiktin; REW 4187), dintr-un lat. *
horrĭdōrem, der.
puțin convingător (fr.
ordure, it.
ordura nu
pot reprezenta aceeași
formă).
Chiar după Pușcariu,
Dacor., V, 410, de la un lat. *
udor,
puțin clar. Legătura cu
urdina „a avea diaree” (Cihac, II, 440) nu este posibilă. – Der.
urduros, adj. (puchinos).