vórnic (-ci),
s.m. –
1. Boier de rangul întîi,
ministru de interne și de justiție.
Erau doi în Mold., începînd din 1399 (numiți mai tîrziu al
Țării de Sus și al
Țării de Jos) și unul în Munt. din 1414, a
cărui sarcină a
fost despărțită în
două în 1761 și în
patru în 1795. –
2. Nume pentru diverși demnitari:
vornic de tîrg, prefect de
poliție la Iași (
sec. XVIII);
vornic de Tîrgoviște și
de Cîmpulung, un
fel de administrator al
acestor două regiuni,
boier de rangul al treilea;
mare vornic al poliției, membru al
sfatului țării,
șef al
poliției de
străini (
sec. XVIII);
vornic de harem, administrator al
casei Doamnei;
vornic de obște, slujbă
creată în Mold. în 1803, reunind serviciile lucrărilor
publice, al
poliției urbane și al inspecției
prețurilor;
mare vornic al cutiei, administrator al fondurilor de
binefacere, funcție
creată în Mold. în 1793. –
3. (Mold.)
Primar. –
4. Șef de
protocol la
nunțile populare. –
5. Un anumit
joc de
copii. – Var. înv.
dvornic. Sl.
dvorĭnikŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 463), cf. slov., cr.
dvornik „curtean”,
pol.
dwornik „intendent”,
rus.
dvornik „portar”. – Der.
vorniceasă, s.f. (
nevastă de vornic; dădacă sau
prima doamnă a principesei);
vornicel, s.m. (slujbaș al cîrmuirii;
aprod, funcționar judecătoresc
ales de
popor;
șef de
protocol la
nunțile populare);
vornicie, s.f. (slujba de vornic; primărie);
vornici, vb. (a o
face pe
vornicul la o
nuntă). – Din
rom. provine ngr. βόρνιϰος (Meyer,
Neugr. St., II, 94).