Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția vulgare definiție dex
vulgare
găsește rime pentru
vulgare
Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat:
bulgăre
,
mulgare
,
vulgar
,
vulgare
Cuvinte apropiate:
bulgăre
,
mulgare
,
vulgar
,
vulgare
CĂTÍNĂ,
cătini
, s.f.
Numele
a
două
specii
de
arbuști
spinoși:
a)
cătină
roșie
,
cu
frunze
mici
în
formă
de
solzi
, cu
flori
roz
sau
albe
și cu
fructe
roșii
,
cultivat
ca
gard
viu
;
tamariscă
(
Tamarix
ramosissima
)
;
b)
cătină
albă
,
cu
frunze
înguste
,
lanceolate
,
argintii
, cu
flori
mici
cafenii
și cu
fructe
galbene
-
portocalii
(
Hippophaë rhamnoides
). –
Probabil
lat.
catena
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
IÁRBĂ,
(
2
)
ierburi
, s.f.
1.
Nume
generic
dat
plantelor
erbacee
,
anuale
sau
perene
, cu
părțile
aeriene
verzi
,
subțiri
și
mlădioase
,
folosite
pentru
hrana
animalelor
. ♢ Expr.
Paște
, murgule,
iarbă
verde
= va
trebui
să
aștepți
mult
până ți se va
împlini
ceea ce
dorești
.
Din
pământ
, din
iarbă
verde
= cu
orice
preț
,
neapărat
. ♦
Nutreț
verde
,
proaspăt
cosit
.
2.
Buruieni
de tot
felul
. ♢
Iarbă
rea
=
a)
buruiană
otrăvitoare
;
b)
fig.
om
rău
,
primejdios
.
3.
Pajiște
.
4.
Compuse:
iarbă
-de-
mare
=
plantă
erbacee
cu
frunze
liniare
și cu
flori
verzi
, care
crește
pe
fundul
mării
și
ale
cărei
frunze
uscate
sunt
folosite
în
tapițerie
;
zegras
(Zostera
marina
)
;
iarba
-
broaștei
=
mică
plantă
acvatică
, cu
frunze
rotunde
,
lucitoare
, care (
datorită
pețiolului
lung
)
plutesc
la
suprafața
apei
, și cu
flori
albe
(
Hydrocharis
morsus-ranae)
;
iarba
-
ciutei
=
plantă
perenă
din
familia
compozeelor
, cu
flori
galbene
dispuse
în
capitule
(Doronicum
austriacum
)
;
iarba
-
fiarelor
=
a)
plantă
erbacee
veninoasă
, cu
frunze
opuse
,
acoperite
cu
peri
, cu
flori
albe
-
gălbui
(Cynanchum vincetoxicum)
;
b)
(în
basme
)
iarbă
cu
putere
miraculoasă
, cu
ajutorul
căreia
se
poate
deschide
orice
ușă
încuiată
;
p. ext.
putere
supranaturală
, care
poate
ajuta
la ceva
greu
de
obținut
;
iarba
-
găii
=
plantă
erbacee
cu
frunze
dințate
,
acoperite
cu
peri
aspri
, cu
flori
galbene
(Picris hieracioides)
;
iarbă
-
creață
=
izmă
-
creață
;
iarbă
-
deasă
=
plantă
erbacee
cu
tulpini
subțiri
, cu
frunze
înguste
și
flori
verzi
,
dispuse
în
panicule
(Poa nemoralis)
;
iarbă
-
grasă
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
ramificată
și
întinsă
pe
pământ
, cu
frunze
cărnoase
,
lucioase
și
flori
galbene
(
Portulaca
oleracea
)
;
iarbă
-
mare
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
păroasă
și
ramificată
, cu
frunze
mari
și
flori
galbene
(
Inula
helenium
)
;
iarbă
-
albă
=
plantă
erbacee
ornamentală
cu
frunzele
vărgate
cu
linii
verzi
și
albe
-
roșietice
sau
gălbui
(
Phalaris
arundinacea)
;
iarba
-
cănărașului
=
plantă
erbacee
din
familia
gramineelor
, cu
frunzele
plane
, cu
flori
verzui
și
semințele
gălbui
;
mei
-
lung
,
meiul
-
canarilor
(
Phalaris
canariensis
)
;
iarbă
-
albastră
=
plantă
erbacee
cu
frunzele
îngrămădite
la
baza
tulpinii
și cu
flori
violete
(Molinia
coerulea
)
;
iarba
-
bivolului
=
plantă
erbacee
cu
flori
verzui
sau
brune
(
Juncus
buffonius)
;
iarba
-
câmpului
=
plantă
erbacee
cu
tulpinile
noduroase
și cu
flori
verzui
-
alburii
sau
violet
-
deschis
(
Agrostis
stolonifera
)
;
iarbă
-
neagră
=
a)
plantă
erbacee
cu
frunze
dințate
și cu
flori
brune
-
purpurii
pe
dinafară
și
galbene
-
verzui
pe
dinăuntru
(
Scrophularia
alata)
;
b)
arbust
cu
frunze
mici
liniare
și
flori
trandafirii
sau
albe
(Calluna
vulgaris
)
;
iarba
-
osului
=
mic
arbust
cu
tulpini
ramificate
, cu
frunze
opuse
și cu
flori
galbene
(Helianthemum nummularium)
;
iarbă
-
roșie
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
roșiatică
, cu
frunze
nedivizate
,
lanceolate
și cu
flori
galbene
dispuse
în
capitule
; (pop.)
cârligioară
(
Bidens
cernuus)
;
iarba
-
șarpelui
=
a)
plantă
erbacee
cu
frunze
lanceolate
,
păroase
, cu
flori
albastre
,
rar
roșii
sau
albe
(
Echium
vulgare)
;
b)
plantă
cu
tulpina
păroasă
, cu
flori
albastre
sau
roșietice
(
Veronica
latifolia
)
;
c)
broscariță
;
iarba
-
șopârlelor
=
plantă
erbacee
cu
rizom
gros
,
cărnos
, cu
tulpina
terminată
în
spic
, cu
frunze
ovale
și
flori
mici
,
albe
-
roz
(
Polygonum
viviparum)
;
iarbă
-
stelată
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
întinsă
pe
pământ
, cu
frunze
pe
fața
superioară
și pe
margini
păroase
și cu
flori
liliachii
(Sherardia
arvensis
)
;
iarbă
-de-Sudan
=
plantă
cu
tulpina
înaltă
, cu
frunze
lungi
,
cultivată
ca
plantă
furajeră
(
Sorghum
halepense
)
.
5.
Praf
de
pușcă
. – Lat.
herba
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
LEMN,
(
2, 3
)
lemne
s.n.
1.
Țesut
conducător
al unor
plante
superioare
,
alcătuit
din
trahee
,
parenchim
și
fibre
cu
lignină
,
folosit
ca
material
de
construcție
,
drept
combustibil
etc. ♢ Expr.
A fi de
lemn
(sau
ca
lemnul
) = a nu
simți
nimic
, a fi
insensibil
.
A se
face
de
lemn
= a
înțepeni
; a
deveni
dur
.
A
rămâne
ca de
lemn
= a
înlemni
, a
încremeni
(din
cauza
unei
surprize
, unei
emoții
etc.).
A
îngheța
lemn
= a
înțepeni
de
frig
, a
îngheța
tun
.
2.
Tulpina
și
ramurile
unui
arbore
(sau
arbust
)
tăiat
,
servind
pentru
construcții
,
drept
combustibil
etc.;
bucată
ruptă
sau
tăiată
din
trunchiul
sau din
ramurile
unui
arbore
(sau unui
arbust
). ♢ Expr.
Doarme
de
poți
să
tai
lemne
pe el
, se
spune
despre
cineva care
doarme
greu
.
E
ger
de
crapă
lemnele
, se
spune
când
e
foarte
frig
.
3.
(Înv. și pop.)
Copac
,
arbust
. ♢ Compuse:
lemn
-
câinesc
=
arbust
cu
frunze
mici
și
groase
, cu
flori
albe
și
fructe
negre
,
cultivat
prin
grădini
, ca
gard
viu
(
Ligustrum
vulgare
);
lemn
dulce
=
plantă
erbacee
cu
flori
mici
,
liliachii
;
plutitoare
-
dulce
(
Glyicyrrhiza echinata
);
lemnul
-
domnului
=
subarbust
din
familia
compozeelor
, cu
flori
galbene
și cu
miros
de
lămâie
;
lemnuș
(
Artemisia
abrotanum
). – Lat.
lignum
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
LÍMBĂ,
limbi
,
s.f.
I.
Organ
musculos
mobil
care se
află
în
gură
,
servind
la
perceperea
gustului
, la
mestecarea
și la
înghițirea
alimentelor
, la
om
fiind
și
organul
principal
de
vorbire
. ♢ Expr.
A-și
înghiți
limba
=
a)
a
mânca
cu
poftă
;
b)
a se
abține
de a
spune
ceva
nepotrivit
;
c)
a fi
foarte
tăcut
.
A
alerga
(sau a
umbla
) după ceva
(sau
după cineva) cu
limba
scoasă
= a
căuta
cu
orice
preț
să
obțină
sau să
găsească
ceva sau pe cineva de care are
mare
nevoie
.
A
scoate
(sau
a-i
ieși
)
limba
de-un
cot
=
a)
a-și
pierde
respirația
, a
gâfâi
;
b)
a
munci
mult
, a fi
foarte
ostenit
.
A avea
limbă
de
aur
= a avea
darul
de a
vorbi
frumos
,
elocvent
. A
fi cu
limba
(
fagure
) de
miere
= a
vorbi
frumos
,
prietenos
,
amabil
.
A avea
limbă
lungă
sau
a fi
lung
de
limbă
(sau
limbă
lungă
)
= a
vorbi
prea
mult
, a fi
flecar
.
A avea
mâncărime
de
(sau
vierme
la)
limbă
= a fi
limbut
, a nu
păstra
o
taină
.
A fi
slobod
la
limbă
(sau
limbă
slobodă
)
= a
spune
multe
cu
sinceritate
și
fără
prudență
, a
spune
și ce nu
trebuie
.
A-și
scurta
limba
= a
vorbi
mai
puțin
.
A
scurta
(sau a
tăia
, a
lega
)
limba
cuiva
= a
opri
, a
împiedica
pe cineva să
vorbească
.
A
prinde
(la)
limbă
= a
căpăta
curaj
, a
începe
să
vorbească
.
A i se
lua
(sau
a-i
pieri
, a i se
încurca
, a i se
îngroșa
cuiva)
limba
sau a
nu avea
limbă
(de
grăit
)
= a nu avea
curajul
să
vorbească
.
A-și pune
frâu
la
limbă
sau
a-și ține
(sau
băga
)
limba
(în
gură
)
= a se
feri
de a
spune
ceea ce nu
trebuie
, a
tăcea
.
(A avea)
limbă
ascuțită
(sau
rea
, de
șarpe
)
= (a fi)
răutăcios
,
malițios
în tot ce
spune
.
A
înțepa
cu
limba
= a fi
ironic
, a
batjocuri
.
A
trage
pe cineva de
limbă
= a
descoase
pe cineva, a
căuta
să
afle
tainele
cuiva.
A fi cu
două
limbi
sau
a avea mai
multe
limbi
= a fi
mincinos
,
fățarnic
,
prefăcut
.
A-și
mușca
limba
= a
regreta
că a
vorbit
ceea ce nu
trebuia
.
A-i
sta
(sau
a-i
umbla
, a-i
veni
) pe
limbă
= a nu-și
putea
aminti
pe
loc
de ceva
cunoscut
.
II.
1.
Sistem
de
comunicare
alcătuit
din
sunete
articulate
,
specific
oamenilor
, prin care
aceștia
își
exprimă
gândurile
,
sentimentele
și
dorințele
;
limbaj
,
grai
.
2.
Limbajul
unei
comunități
umane
,
istoric
constituită
,
caracterizat
prin
structură
gramaticală
,
fonetică
și
lexicală
proprie
. ♢
Limbă
comună
=
a)
stadiu
în
evoluția
unei
limbi
,
anterior
diferențierii
dialectale
;
b)
koine
. ♦
Fel
de
exprimare
propriu
unei
persoane
, în
special
unui
scriitor
.
3.
Totalitatea
altor
mijloace
și
procedee
(
decât
sunetele
articulate
)
folosite
spre
a
comunica
oamenilor
idei
și
sentimente
.
Limba
surdomuților
.
4.
(Înv. și reg.)
Vorbă
,
cuvânt
;
grai
,
glas
. ♢ Expr.
Cu
limbă
de
moarte
= ca
ultimă
dorință
(
exprimată
pe
patul
morții
).
A
lega
pe cineva cu
limbă
de
moarte
= a
obliga
pe cineva (prin
jurământ
) să-ți
îndeplinească
o
ultimă
dorință
,
exprimată
înainte
de
moarte
.
5.
(Înv.)
Prizonier
folosit
ca
informator
asupra
situației
armatei
inamice
.
6.
(Înv. și arh.)
Comunitate
de
oameni
care
vorbesc
aceeași
limbă
;
popor
,
neam
,
națiune
.
III.
Nume
dat
unor
obiecte
,
instrumente
etc. care
seamănă
formal
sau
funcțional
cu
limba
(
I
).
1.
Bară
mobilă
de
metal
,
agățată
în
interiorul
clopotului
, care, prin
mișcare
,
lovește
pereții
lui, făcându-l să
sune
.
2.
Fiecare
dintre
arătătoarele
ceasornicului
. ♦
Pendulul
unui
orologiu
.
3.
Obiect
de
metal
, de
os
, de
material
plastic
etc. care
înlesnește
încălțarea
pantofilor
;
încălțător
.
4.
Bucată
de
piele
, de
pânză
etc.
lungă
și
îngustă
, care
acoperă
deschizătura
încălțămintei
în
locul
unde aceasta se
încheie
cu
șiretul
.
5.
Lama
de
metal
a unui
cuțit
, a unui
briceag
etc.
6.
Flacără
de
formă
alungită
. ♦
Fâșie
de
lumină
care
străbate
întunericul
.
7.
Fâșie
lungă
și
îngustă
de
pământ
, de
pădure
etc.
8.
Deschizătură
,
gură
lăsată
la
cotețul
de
pescuit
.
9.
Compuse: (
Bot
.)
limba
-
apei
=
broscariță
;
limba
-
boului
=
plantă
erbacee
acoperită
cu
peri
aspri
și
țepoși
, cu
flori
albastre
,
roz
sau
albe
(
Anchusa
officinalis
);
limba
-
cucului
=
a)
ferigă
mică
cu
rizom
scurt
și
târâtor
, de
obicei
cu o
singură
frunză
penată
compusă
(Botrychium lunaria);
b)
plantă
erbacee
cu
flori
de
culoare
albăstruie
-
liliachie
, care
crește
în
regiunile
subalpine
(
Gentiana
bulgarica);
limba
-
mielului
(sau
mielușelului
)
=
plantă
erbacee
acoperită
cu
peri
aspri
, cu
flori
albastre
sau
albe
;
arăriel
(Borago
officinalis
);
limba
-
oii
–
a)
plantă
erbacee
cu
frunze
dințate
și
spinoase
, cu
flori
purpurii
, care
crește
prin
locuri
umede
și
mlăștinoase
(
Cirsium
canum);
b)
mică
plantă
erbacee
cu
frunzele
dispuse
în
rozetă
și cu
flori
roz
grupate
în
spice
(
Plantago
gentianoides
);
limba
-
peștelui
=
plantă
erbacee
cu
frunzele
verzi
-
albăstrui
și cu
flori
violete
(Limonium vulgare);
limba
-
soacrei
=
nume
dat
mai
multor
specii
de
plante
înrudite
cu
cactusul
, cu
tulpina
spinoasă
și
flori
roșii
,
albe
sau
galbene
;
limba
-
șarpelui
=
ferigă
mică
cu
rizomul
lung
, cu o
singură
frunză
, de
formă
ovală
,
răspândită
prin
locurile
umede
, prin
tufișuri
și
păduri
(Ophioglossum vulgatum);
limba
-
vrăbiei
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
dreaptă
, cu
frunze
lanceolate
și cu
flori
mici
,
verzui
(Thymelaea passerina);
(Iht.)
limbă
-de-
mare
=
pește
marin
cu
corpul
oval
și
asimetric
, cu
ambii
ochi
situați
pe o
singură
parte
(
Solea
nasuta
).
– Lat.
lingua.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
MẮTURĂ,
mături
,
s.f.
1.
Obiect
de
uz
casnic
în
forma
unui
mănunchi
,
făcut
din
tulpinile
plantei
cu același
nume
sau din
nuiele
,
paie
etc., cu care se
curăță
o
suprafață
. ♢
Loc
. vb.
A da cu
mătura
= a
mătura
(
1
).
2.
Numele
a
două
plante
erbacee
întrebuințate
la
confecționarea
măturilor
(
1
);
a)
plantă
bogat
ramificată
, cu
flori
verzi
și
violete
;
mei
-
tătăresc
(
Sorghum
vulgare);
b)
plantă
înaltă
până la 2
metri
, cu
frunza
lată
și cu
tulpina
bogată
în
materii
zaharoase
(
Sorghum
saccaratum).
♦
Lan
de
mături
(
2
).
3.
Plantă
erbacee
cu
tulpina
ramificată
,
stufoasă
, cu
frunze
mici
,
alungite
, de un
verde
-
deschis
, cu
flori
verzi
,
folosită
la
confecționarea
măturilor
(
1
)
(
Kochia
scoparia
).
4.
(În
sintagma
)
Mături
de
vrăjitoare
=
simptom
de
boală
la
pomii
fructiferi
și la
unii
arbori
,
cauzat
de unele
ciuperci
microscopice
sau de
bacterii
și
caracterizat
prin
apariția
pe
ramurile
atacate
a unor
ramificații
degenerescente
subțiri
și
dese
. – Et. nec.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
MOLÚRĂ,
moluri
,
s.f.
Plantă
erbacee
aromatică
cu
flori
galbene
dispuse
în
umbele
,
ale
cărei
fructe
sunt
întrebuințate
în
medicină
;
molotru
(
Foeniculum
vulgare).
– Cf.
mălură
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
NĂVÁLNIC, -Ă,
navalnici
, -ce,
adj., s.m.
1.
Adj. (
Adesea
adverbial
) Care nu
poate
fi
domolit
,
stăpânit
;
furtunos
,
impetuos
,
aprig
,
violent
;
strașnic
,
cumplit
. ♦ (
Despre
ape
curgătoare
) Care
curge
repede
.
2.
S.m.
Specie
de
ferigă
cu
frunze
mari
,
lucitoare
, în
formă
de
lance
,
dispuse
în
rozete
,
folosită
în
medicina
populară
(
Scolopendrium
vulgare).
–
Năvală
+ suf.
-nic.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
SCAI
2
s.n.
Imitație
de
piele
făcută
din
material
plastic
,
maleabilă
și
rezistentă
la
schimbările
de
temperatură
. – Et. nec.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
SCAI
1
,
scai
,
s.m.
Nume
generic
dat
mai
multor
plante
erbacee
cu
frunze
ghimpoase
și cu
fructe
globuloase
înconjurate de
ghimpi
îndoiți
la
vârf
, care se
agață
de
haine
, de
lâna
oilor
etc.;
p. restr.
fructul
înconjurat
de
ghimpi
al
acestor
plante
. ♢ Expr. (Și
adverbial
)
A se ține
scai
(de cineva) sau a se
ține
(de cineva)
ca
scaiul
(de
oaie
)
= a nu
lăsa
pe cineva în
pace
, a
urmări
(pe cineva)
pretutindeni
. ♢ Compuse:
scai
-
vânăt
=
plantă
erbacee
cu
frunzele
dințate
și cu
flori
violacee
dispuse
în
capitule
(Eryngiumplanum);
scaiul
-
dracului
=
plantă
erbacee
cu
frunzele
spinoase
și cu
flori
albastre
-
verzui
(Eryngium
campestre
)
;
scai
-
mărunt
=
turiță
. – Din scr.
čkalj.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
SOVẤRF
,
sovârfi
, s.m.
Plantă
erbacee
perenă
aromatică
, cu
tulpina
păroasă
, cu
flori
roșii
-
purpurii
,
întrebuințată
la
vopsit
și în
farmacie
; savur
(
Origanum
vulgare)
[Var.:
sovấrv
,
șovấrf
s.m.] – Din scr.
suhovrh
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
VETRÍCE,
vetrice
,
s.f.
1.
Plantă
erbacee
din
familia
compozeelor
, cu
tulpina
înaltă
, cu
flori
galbene
-
aurii
dispuse
în
corimb
(
Chrysanthemum
vulgare).
2.
(Entom.; reg.)
Efemeră
. – Cf. scr.
vratič.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
VULGÁR, -Ă
,
vulgari
, -e
, adj.
1.
Ordinar
,
grosolan
;
josnic
,
mitocănesc
.
2.
Lipsit
de
originalitate
;
comun
,
obișnuit
,
banal
. ♢ (
Mat
.)
Logaritm
vulgar
=
logaritm
zecimal
.
3.
(Înv.;
despre
limbă
)
Vorbit
de
popor
,
popular
. ♢
Limba
latină
vulgară
=
limba
latină
populară
.
4.
Lipsit
de
suport
științific
;
neștiințific
.
Materialism
vulgar
. – Din fr.
vulgaire
, lat.
vulgaris
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK