domn (dómni),
s.m. –
1. Titlu oficial al
domnitorilor Țării Românești și Moldovei. –
2. Nume dat lui
Dumnezeu. –
3. Termen de
politețe pentru un
bărbat în
general. – Mr., istr.
domnu, megl.
dom(n). Lat.
dǒm(ĭ)nus (
Diez, I, 157; Cihac, I, 80; Pușcariu 541;
Candrea-
Dens., 565; REW 2741), cf. it.
donno, prov.
dom, v. fr.
dam(p), sp.
don, dueño,
port.
dom. Cu
sensurile 1 și 2 are
vocativul Doamne (‹ lat.
Dǒmĭne);
pentru sensul 3 se
folosește vocativul domnule. Domnii sau
domnitorii se
bucurau de
prerogativele suveranilor; prin
urmare se
cuvine să
traducem cuvintele derivate prin
termeni care în
mod firesc se
aplică ideii de
regalitate (
domnie „
demnitate de Domn” etc.). – Der.
doamnă, s.f. (
titlu dat soției domnitorului;
termen de
politețe în
general pentru o
femeie), care
reprezintă fără îndoială lat.
dǒm(ĭ)na (
Diez, I, 157; Pușcariu 537; REW 2733);
domnesc, adj. (care
aparține domnului);
domni, vb. (a
conduce o
țară, un
principat ca domn; a stăpîni; a se
adresa cu
titlul de Domn);
domnie, s.f. (
demnitate de Domn;
timpul cît se
află un Domn la
conducerea țării;
regiune stăpînită de un Domn;
Curte;
termen de
politețe, cu
formele reduse dumneata ‹
domnia-ta, dumnealui, domneavoastră, dumnealor);
domnișoară, s.f. (
termen de
politețe pentru o
fată);
domnișor, s.m. (
fiu de
domnitor;
prinț tînăr;
fiu al stăpînului);
domniță, s.f. (
fiică de
domnitor;
prințesă tînără);
domnitor, s.m. (
domnitor). Cf.
domina, duminică.