definiția draga definiție dex

DRAGÁ

, draghez. vb. I. Tranz. 1. A săpa cu draga fundul unei ape și a scoate materialul săpat. 2. A curăța de mine marine o cale navigabilă. – Din fr. draguer.

dragá

vb., ind. prez. 1 sg. draghéz, 3 sg. și pl. dragheáză

A DRA//GÁ ~ghéz

tranz. 1) (fundul unei ape) A săpa cu draga. 2) (căi navigabile) A curăța de mine; a demina cu draga. /<fr. draguer

DRAGÁ

vb. I. tr. 1. A săpa sub apă și a îndepărta materialul săpat cu ajutorul unei drage. 2. A curăța de mine o cale navigabilă. [< fr. draguer, it. dragare].

DRAGÁ

vb. tr. 1. a săpa sub apă și a îndepărta materialul săpat cu ajutorul unei drage. 2. a curăța de mine o cale navigabilă. (< fr. draguer)

DRAG, -Ă,

dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, neprețuit pentru cineva, pe care cineva îl iubește, îl prețuiește. ♢ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndrăgosti (de cineva). ♢ Expr. A-i fi cuiva drag să... = a-i plăcea cuiva mult să facă ceva, a se simți atras spre ceva. Când ți-e lumea (sau viața) mai dragă, se spune când se ivește o întâmplare neprevăzută și neplăcută într-un moment când erai liniștit, fericit. Dragă doamne = vorba vine, ca să zic așa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbești despre o asemenea persoană. 2. Care exprimă iubirea, prețuirea; care este plin de afecțiune; plăcut (ochiului). Cuvinte dragi. ♢ Expr. Cu dragă inimă = cu multă plăcere, foarte bucuros. II. S.m. și f. Persoană care iubește pe alta de sex opus, care se află în relații de dragoste cu aceasta; iubit(ă). III. S.n. (Pop.) Iubire, dragoste. ♢ Loc. adj. Mai mare dragul = plăcut, frumos. ♢ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) plăcere. ♢ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ♢ Expr. (Ți-e) mai mare dragul = e o mare plăcere, desfătare (să...). – Din sl. dragŭ.

DRAG

adj., s. 1. adj. iubit, îndrăgit, scump, (fig.) dulce. (Ființă ~.) 2. s. iubit, scump. (~ul meu!) 3. adj. iubit, îndrăgit, scump. (Lucruri ~.) 4. adj. v. afectuos.

DRAG

s. v. dragoste, iubire.

Drag

≠ urât

drag

s. n.

drag

adj. m., pl. dragi, art. drágii; f. drágă, g.-d. art. drágii, pl. dragi, art. drágile

DRA//G² ~gă (~gi)

1) și substantival (despre persoane) Care este (foarte) scump; la care cineva ține (foarte) mult; iubit. ♢ A-i fi cuiva ~ ca ochii din cap a iubi pe cineva foarte mult. A-i fi ~ ca sarea-n ochi a nu putea suferi pe cineva. Când ți-e lumea mai ~gă când ți-e mai bine; când ești mai fericit. 2) Care produce plăcere; plăcut. /<sl. dragu

DRAG¹

n. Sentiment de afecțiune față de cineva sau de ceva; dragoste; iubire; amor. ♢ De ~ul... din dragoste pentru... /<sl. dragu

drag (drágă),

adj. – Iubit, scump. Sl. dragŭ „prețios” (Mikosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 175; Cihac, II, 100); cf. bg., sb. drag, mag. drága. Vocativul m. sună dragă, ca f.; după Tiktin, această anomalie se explică prin proveniența din n. sl. drago. – Der. drag, s.n. (amor); drag, s.m. (iubit, îndrăgostit); drăgălaș, adj. (frumos, fermecător, încîntător); drăgălășenie (var. drăgălășie), s.f. (farmec, atracție, grație); drăguț, adj. (amabil; drăgălaș; s.m., îndrăgostit); drăgălău (var. sdrăngălău), s.m. (crai, curtezan), termen depreciativ, der cu un suf. expresiv (Iordan, BF, VII, 244); îndrăgi, vb. (a iubi); îndrăgosti, vb. refl. (a prinde drag de cineva). Aceleiași rădăcini pare a-i aparține Drăgaică, s.f. (larve; iele; definitie/sânziană">sînziană, Galium Verum, plantă care protejează împotriva larvelor; sărbătoare de 24 iunie; dans tipic), care ar putea fi un eufemism bazat pe drag, cu suf. -oaică, ca strigoaică (etimon necunoscut, după Tiktin și Candrea; din bg. dragaika după Conev 58 și 104 și Scriban; dar cuvîntul bg. poate proveni din rom.). Drăgănele, s.f. pl. (farmece, atracție; varietate de struguri), provine din sb. draganela, dragunela, în privința celui de-al doilea sens, pare der. internă de la drag cu primul. Nu este clară der. de la dragavei, s.m. (măcriș, Rumex crispus); după Tiktin, ar fi în legătură cu sb. draga „vale”. Cf. dragoste.

DRÁGĂ

, drage. s.f. 1. Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează. 2. Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. – Din fr. drague.

drágă

(navă) s. f., g.-d. art. drágei; pl. dráge

DRÁ//GĂ ~ge

f. 1) Navă utilată cu instalații speciale pentru săparea sub apă, în vederea curățării sau adâncirii fundului unei ape. 2) Instalație plutitoare, destinată exploatării zăcămintelor aluvionare (de aur, wolfram, diamante etc.). 3) Dispozitiv special pentru înlăturarea minelor (de pe o cale navigabilă). /<fr. drague

DRÁGĂ

s.f. 1. Instalație plutitoare folosită pentru a săpa sub apă și pentru a îndepărta nisipul, pietrele și alte depuneri care împiedică navigația. 2. Plasă de formă specială cu care se pescuiesc vietățile de pe fundul apelor. 3. Dispozitiv (format dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. [Pl. -ge. / < fr. drague, it. draga, cf. engl. drag – a trage].

DRÁGĂ

s. f. 1. navă special echipată pentru dragarea sub apă. 2. plasă de formă specială cu care se colectează exemplare din flora și fauna subacvatică. 3. dispozitiv (dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. (< fr. drague)

drag ca sarea-n ochi

expr. nesuferit.