definiția esculenta definiție dex

BROÁSCĂ,

broaște, s.f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ♢ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ♢ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

BROÁSCĂ

s. v. cap, căpățână, cioc, sovârf.

BROÁSCĂ

s. 1. (ZOOL.; Rana esculenta) (Ban.) mioarcă. 2. broască de iarbă (Hyla arborea) v. brotăcel. 3. (BOT.; Opuntia ficus indica) (reg.) limba-soacrei, palmă-cu-spini. 4. (BOT.) broasca-apei (Potamogeton lucens) = (Munt.) pașă. 5. (TEHN.) (prin Ban.) bravă, (prin Transilv.) zar. (~ la ușă.) 6. (TEHN.) (reg.) piuliță, tigaie. (~ la crângul morii.) 7. (TEHN.) brotac, căpătâi. (~ la roata morii.) 8. (TEHN.) (reg.) tigaie. (~ la cepul grindeiului morii.) 9. (TEHN.) tigaie. (~ la scrânciob.) 10. (TEHN.) cap, căpățână. (~ la masa dogarului.) 11. (TEHN.) drug. (~ la masa dulgherului.) 12. (TEHN.) șurubelniță, (reg.) gâscă. (~ la teasc.)

broáscă

s. f., g.-d. art. broáștei; pl. broáște

BROÁ//SCĂ¹ ~ște

f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă și ochii bulbucați, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. ♢ ~ râioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-țestoasă reptilă (terestră și acvatică), având corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care își poate trage capul și picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucați. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viață. Când a face ~ păr nicicând; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gâtului; scrofulă. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROÁ//SCĂ³ ~ște

f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase și cu flori mari, galbene. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

BROÁ//SCĂ² ~ște

f. Încuietoare montată la o ușă, la un sertar etc., care se încuie și se descuie cu ajutorul unei chei. [G.-D. broaștei; Sil. broas-că] /<lat. brosca

broáscă (-ște),

s.f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuță (sublinguală). – 4. Încuietoare la ușă; gaura cheii. – 5. Rindea lungă. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau părți ale unor ansambluri determinate, care servesc la susținerea altor piese, cum sînt suportul axei roții hidraulice; capitelul coloanelor, în construcțiile specifice. – Mr. broască, megl. broască „broască țestoasă”. Lat. *brosca (Pușcariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Crețu 309). Pentru evoluția semantică de la „broască” la „încuietoare”, cf. Rohlfs, Quellen, 52 și Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscuței este proprie și sp., ca și fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), săs. bruaskë. Der. broscan, s.m. (broască); broscănesc, adj. (de broaște); broscar, s.m. (poreclă dată persoanelor care mănîncă broaște); broscărie, s.f. (apă cu multe broaște); broscărime, s.f. (cantitate de broaște); broscaș, s.m. (definitie/tâmplar">tîmplar, dulgher); broschiță, s.f. (broderie cu fire în culori); broscoaică, s.f. (broască); broscoi, s.m. (broască; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaște din belșug); broștesc, adj. (de broaște); broștește, adv. (ca broaștele); broștet, s.n. (cantitate de broaște).

CIUCIULÉTE

, (1) ciuciuleți, s.m. 1. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită, gălbuie sau brună-roșcată, cu piciorul cilindric, alb și gol în interior (Morchella esculenta). 2. (Adverbial, în expr.) A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) până la piele. – Cf. ciuciuli.

CIUCIULÉTE

s., adj. invar., adv. 1. s. (BOT.; Morchella esculenta) zbârciog, (reg.) pup. 2. adj. invar., adv. v. leoarcă.

ciuciuléte

s. m., pl. ciuciuléți

CIUCIULÉ//TE ~ți

m. 1) Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită și cu piciorul alburiu, gol înăuntru; zbârciog. 2) Bucată (nu prea mare) sferică dintr-un material; cocoloș. ♢ Ud ~ ud complet; ud leoarcă. [Sil. ciu-ciu-] /a se ciuciuli + suf. ~ete

NAP,

napi, s.m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crescute în formă de rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă (Brassica napus). ♢ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat; p. ext. foarte sărac. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

NAP

s. (BOT.) 1. (Brassica napus napobrassica) (înv., în Transilv.) tiuș. 2. (Brassica napus esculenta) (reg.) broajbă, gulie. 3. nap sălbatic (Brassica rapa campestris) = (reg.) rapiță de câmp, rapiță sălbatică. 4. nap-porcesc (Helianthus tuberosus) = topinambur, (reg.) picioică, măr-de-pământ, morcov-porcesc, pere-iernatice (pl.), (Olt.) crumpenă, (Mold.) gulie.

NAP

s. v. cartof, rapiță.

nap

s. m., pl. napi

NAP ~i

m. Plantă legumicolă, cultivată pentru rădăcinile sale cărnoase și comestibile. /<lat. napus

NAP,

napi, s.m. Plantă erbacee a cărei rădăcină cărnoasă de culoare albă sau rozalie, de formă rotundă sau lunguiață, este comestibilă (Brassica rapa, var. napus); este utilizată ca o legumă, având gust de gulie, mai ales în bucătăria franceză și cea germană (aici numită weiße Rübe = sfeclă albă). În țările scandinave și în SUA este preferat napul galben (Brassica napobrassica), un hibrid dintre nap și varză, cât o sfeclă mare, cu pulpa de culoare oranj, având gust pronunțat de varză (germ. Kohlrübe = sfeclă-varză), comercializat sub denumirea scandinavă rutabaga.

ZBÂRCIÓG,

zbârciogi, s.m. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile, cu pălăria zbârcită, brună-negricioasă sau cenușie-roșcată (Morchella). ♢ Expr. Cu nasul zbârciog = manifestând neplăcere, dispreț etc. ♢ Compus: zbârciogi-grași = nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile din pădurile de conifere, cu pălăria zbârcită, cărnoasă și umflată, brună-roșcată, negricioasă sau albă-gălbuie (Gyromitra). – Cf. scr. smrcak (după zbârci¹).

ZBÂRCIÓG

s. (BOT.) 1. (Morchella esculenta) ciuciulete, (reg.) pup. 2. zbârciogi-grași (Gyromitra esculonta) = (reg.) pupi (pl.).

zbârcióg

s. m., pl. zbârciógi

ZBÂRCIÓ//G ~gi

m. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită, de culoare închisă și cu picior alburiu; ciuciulete. /cf. sb. smrțak

ZBÂRCIÓG

, zbârciógi, s.m. ~ (din zbâr prin încrucișare cu rus. smorčok = zbârciog)