definiția ca definiție dex

ca

adv. – 1. La fel cu, cum(e), precum(e) (exprimă o egalitate sau o asemănare). – 2. La fel cu, asemenea (exprimă o comparație al cărui al doilea termen este ipotetic sau ireal; mai ales în forma compusă ca și). – 3. În felul (exprimă o comparație retorică a obiectului în sine, pentru a sublinia că este vorba de ceva cu totul normal): ca pe el, toate ca toate. – 4. Cît (introduce al doilea termen al unei comparații). – 5. Așa cum, precum (introduce o enumerare). – 6. Aproximativ, aproape, cam (mai ales în forma compusă ca la). – 7. În calitate de, în loc de, în chip de. – 8. În sfîrșit, o dată (în forma compusă folosită popular ci ca sau ci ca mai). – Mr., megl., istr. ca. Lat quam (Pușcariu 243; REW 6928; Candrea-Dens., 203; DAR); cf. cam, și prov. qua(n), sp. cuan, port. quão. Odinioară a avut sensul de „aproximativ” (6), care astăzi este propriu lui cam; s-a separat de acest cuvînt, cu care este de fapt identic într-o epocă relativ recentă. Cu funcție prepozițională se construiește cu acuz.: ca mine (sau ca pe mine , cînd primul termen al comparației este în acuz.). Așa cum ca introduce comparații nominale, formele compuse ca și, ca și cum, ca și cînd introduc comparații verbale și par a fi formații interne ale rom.; totuși, Philippide, Principii, 84 și Pascu, I, 59, derivă pe ca și din lat. quasi.

ca

conj. – 1. (Înv.) Pentru că, întrucît. – 2. Pentru ca, cu scopul ca. Lat. quia (Pușcariu 244; DAR; Sandfeld, REB, I, 100-7; Rosetti, II, 117). Sensul s-a pierdut din sec. XVII. Astăzi apare numai cu sensul 2, și totdeauna în compunere, ca să, deci pentru a introduce un conjuctiv. Folosirea lui ar trebui să se reducă la prop. care indică finalitate sau consecință: mă duc, ca să nu-l MAI văd, dar nu vreau să-l mai văd. Totuși, uzul cere prezența lui ca, atunci cînd conjunctivul nu urmează imediat după verbul principal: nu vreau să mă vadă toată lumea, dar: nu vreau ca toată lumea să mă vadă. Perfecta echivalență a acestor două expresii este cauza pentru care folosirea lui ca să s-a extins exagerat, astfel încît este ușor să se spună, impropriu, nu vreau ca să mă vadă toată lumea. Această formă incorectă este simțită tot mai puțin ca atare, așa că astăzi ca să a devenit mai mult sau mai puțin echivalent al lui să. Pentru der. romanici ai lui quia (v. it., it. de sud, v. sp., v. port. ca, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que), cf. J. Jaquet, Recherches sur l’origine de la conj. que et des formes romanes équivalentes, Paris, 1894, și REW 6954, unde, totuși, lipsesc rom. ca, mr. ca să (tra să), megl. ca si.

că

conj – 1. Căci, fiindcă (introduce prop. cauzale). – 2. Introduce prop. dependente de un conjunctiv. – 3. Introduce prop. dependente de o exclamație sau interogație. – 4. Ce bine ar fi, măcar să (introduce aceleași prop. 2 și 3, al căror prim termen rămîne neexprimat). – 5. Introduce o prop. care depinde de un vb. „dicendi” sau „sentiendi”. – 6. În limba pop., se folosește adesea ca expletiv. – 7. Cînd, după ce (exprimă o relație temporală). – 8. Dacă (exprimă o relație condițională). – 9. Exprimă o relație de consecință. – 10. Oricît de, chiar dacă (exprimă o relație de opoziție). – 11. Intră în compunerea unor locuțiuni conjuncționale cu sens: a) cauzal: fiindcă, pentru că, din pricină că; b) restrictiv: că doar, numai că, atîtă că. – Mr., megl. că, istr. ke. Lat. quŏd (Cipariu, Gramatica, 44; Pușcariu 245; REW 6970; Candrea-Dens, 206; DAR; Rosetti, I, 117); cf. bg. kjë, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que. Cf. căci.