cădeá (cád, căzút),
vb. –
1. A se
lăsa în
jos, a
pica. –
2. (Despre
timp, precipitații) A se
lăsa, a
veni, a se
apropia. –
4. A se
arunca, a se precipita. –
5. A
deceda, a sucomba. –
6. A nu
reuși, a da greș. –
7. A se
preda, a se da
bătut. –
8. A fi înlocuit, a-și
pierde funcția. –
9. A
decădea, a
ajunge la o situație de inferioritate. –
10. A nu rezista
ispitei, a ceda. –
11. (Înv.) A
deveni, a
ajunge într-o situație (care nu este în
mod obligatoriu de inferioritate). –
12. A nimeri întîmplător, a da de cineva sau ceva. –
13. A
pica pe neașteptate, a
deranja. –
14. A
ajunge în același
punct, a
coincide. –
15. A recădea, a
reveni la. –
16. A
suna armonios (se
spune despre ritmul final al unei perioade retorice). –
17. (Refl., impers.) A
ședea bine; a se potrivi. – Mr.
cad, cădeare; megl.
cad, cădeari; istr.
cǫdu. Lat.
cadēre (Pușcariu 249; REW 1451; Candrea-Dens., 207;
DAR); cf. it.
cadere, prov.
cazer, fr.
choir, cat.
causer, sp.
caer,
port.
cair. Din fr.
cheoir der. v. fr.
cheance, fr.
change ›
rom.
șansă. Sensul 17
coincide cu it.
accadersi, abruz.
accadé. La conjunctiv
prezent,
forma normală de pers. 2,
să cazi, a
dat naștere unei oscilări
între formele corecte să cad, să cadă, și
formele analogice
să caz, să cază, ca la alte vb. al
căror radical se termină cu -
d. Cf.
scădea. Der.
cădenie, s.f. (conveniență,
uz stabilit);
cădere, s.f. (acțiunea de a cădea; conveniență; cascadă);
cădință, s.f. (conveniență);
căzătură, s.f. (cădere; bătrîn
ramolit;
femeie pierdută, prostituată; tăietură de ziar, rest);
căzător, adj. (care
cade);
căzut, adj. (înfundat în
cap; potrivit; pofticios, pasionat);
decădea, vb., formație neol.;
precădere, s.f. (prioritate, preferință).