drag (drágă),
adj. –
Iubit,
scump. Sl.
dragŭ „prețios” (Mikosich,
Slaw. Elem., 21; Miklosich,
Lexicon, 175; Cihac, II, 100); cf. bg., sb.
drag, mag.
drága. Vocativul m.
sună dragă, ca f.; după Tiktin, această anomalie se explică prin proveniența din n. sl.
drago. – Der.
drag, s.n. (
amor);
drag, s.m. (
iubit, îndrăgostit);
drăgălaș, adj. (
frumos, fermecător, încîntător);
drăgălășenie (var.
drăgălășie), s.f. (
farmec, atracție,
grație);
drăguț, adj. (amabil; drăgălaș; s.m., îndrăgostit);
drăgălău (var.
sdrăngălău), s.m. (
crai, curtezan),
termen depreciativ, der cu un suf. expresiv (
Iordan,
BF,
VII, 244);
îndrăgi, vb. (a
iubi);
îndrăgosti, vb. refl. (a
prinde drag de cineva). Aceleiași
rădăcini pare a-i aparține
Drăgaică, s.f. (larve;
iele;
sînziană,
Galium Verum,
plantă care
protejează împotriva larvelor; sărbătoare de 24
iunie;
dans tipic), care
ar putea fi un eufemism bazat pe
drag, cu suf. -
oaică, ca
strigoaică (etimon necunoscut, după Tiktin și Candrea; din bg.
dragaika după Conev 58 și 104 și Scriban;
dar cuvîntul bg.
poate proveni din
rom.).
Drăgănele, s.f. pl. (
farmece, atracție; varietate de
struguri), provine din sb.
draganela, dragunela, în privința celui de-al doilea sens, pare der. internă de la
drag cu
primul. Nu este
clară der. de la
dragavei, s.m. (
măcriș, Rumex crispus); după Tiktin,
ar fi în legătură cu sb.
draga „
vale”. Cf.
dragoste.