feríce
adj. –
1. Mulțumit sufletește,
plin de bucurie. –
2. (S.f.) Fericire, mulțumire sufletească. Lat.
Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236;
DAR).
Formele it.
felice, sp.
feliz sînt neol. Este cuvînt
ușor înv., care înlocuiește
încetul cu
încetul der.
fericit. – Der.
ferica, vb. (a
face fericit), pe care Candrea-Dens., 580
îl derivă de la un lat. *
fēlῑcāre;
fericăciune, s.f. (înv., fericire);
fericat, adj. (înv., fericit);
ferici, vb. (a
face fericit; înv., a felicita);
fericie, s.f. (înv., fericire);
fericire, s.f. (mulțumire sufletească, intensă și deplină);
fericit, adj. (care se
află într-o
stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină;
primul grad de sfințenie acordat cuiva);
fericitor, adj. (care
umple de fericire);
nefericit, adj. (care nu este fericit);
nefericire, s.f. (nenorocire, nemulțumire). Der. lui
a ferici plecîndu-se de la
ferice pare normală; astfel încît nu se
înțelege încercarea lui Pușcariu,
Dacor., III, 679, de a
pleca de la un lat.
*fēlῑcĭcāre puțin probabil, cf. REW 3234b.