foáme
s.f. –
1. Nevoia de a mînca. –
2. Dorință nestăvilită,
poftă, lăcomie. – Mr.
foame, istr.
fome. Lat.
fames (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 622; REW 3178;
DAR). cf. it.
fame, fr.
faim, sp.
hambre,
port.
fome. Rezultatul
oa (în
loc de
a, care
ar fi normal) a
dat naștere multor discuții. Densusianu,
Hlr., 72, semnala că
port. nu
poate servi
drept referință pentru
rom.,
dar cf. vegl.
fum, engad., lomb.
fom (Schuchardt,
Vok., I, 169), și schimbarea identică a lui
natare › it.
notare,
rom.
(în)nota, corvcadă ‹
corvadă, și probabil
doară ‹
dară, și în sens contrar
afară ‹
ad foras,
sfărma ‹
*exformare. S-a explicat schimbarea de timbru prin influența labialei (Tiktin;
DAR); prin încrucișarea cu
fŏmes (Philippide,
Principii, 40; Densusianu,
Hlr., 72; Pușcariu 630; Candrea-Dens., 622), sau prin influența unei
forme atone, ca
fometos ‹
*fămetos, unde schimbarea de timbru
ar fi posibilă; însă
autorii care susțin această influență (
Graur,
BL, III, 49; Rosetti, I, 57) sînt aceeași care
resping, pe
bună dreptate, posibilitatea unei influențe a
formelor secundare, ca
frăsinet de la
frasin sau
beată de la
beat (
Graur,
BL, V, 119).
Prezența lui
foamete, s.f. (foame; penurie, sărăcie, lipsă de alimente)
alături de
foame demonstrează că este
vorba de un cuvînt imparisilabic,
cum sînt
cap-capete, noră-nurori, oaspete-oaspeți, etc.
Fames nu
putea duce la acest
dublu rezultat (
DAR consideră
greșit că
foamete provine de la
foame, ca
foamene,
formă extrem de îndoielnică). Este posibil, prin urmare, ca
fames să se fi încrucișat în lat. pop. cu
fomes, fomitem „
materie inflamabilă” (de la
foveo, „a
ocroti”), cf. Pușcariu 631; Candrea-Dens., 623, datorită unui paralelism cu
esca „aliment” și
iască. Der.
fometos, adj. (flămînd);
înfometat, adj. (flămînd), creație artificială a lui Delavrancea;
înfometa, vb. (a
face ca alții să
sufere de foame).