gréu (-éa),
adj. –
1. Grav, cu greutate. –
2. Grav,
serios, de
temut. –
3. Important,
mare, numeros. –
4. Dificil, anevoios. –
5. Supărător. –
6. Adînc. –
7. Aspru,
dur, tăios. –
8. (Adj. f.) Însărcinată, gravidă. –
9. (Adv.) Anevoie, dificil, cu
mare efort. –
10. (Înv.)
Rău, detestabil. –
11. (S.m.) Greutate,
povară,
chin. – Mr.
greu, greao; megl.
greu, gręo; istr.
greu, grę. Lat.
gravis, prin intermediul unei
forme pop. *
grevis (Diez, I, 223; Densusianu,
Hlr., 504; Pușcariu 735; Candrea-Dens., 756; Philippide,
Principii, 33; REW 3855;
DAR; Rosetti, I, 57), cf. it.
greve, prov., cat.,
gal.
greu, fr.
grief, sp.,
port.
grave. Este dublet al lui
grav, adj., din fr.
grave; pentru semantismul sensului 8, cf. lat.
gravida. Schimbarea de terminație se explică de către Candrea,
Éléments, 19, prin paralelismul cu
mea – meu, considerîndu-se, deci,
grea ca
punct de
plecare;
Pascu,
Beiträge, 17,
preferă de la un lat.
*grevus. Der.
greoi, adj. (care se
mișcă cu
greu,
lipsit de vioiciune,
mocăit), cu suf. -
oi;
greutate, s.f. (însușirea unui
corp de a fi
greu;
povară; dificultate; importanță, gravitate;
putere, eficacitate; lest; halteră; asprime;
gros,
parte cea mai importantă, majoritatea), cu suf. -
(t)ate, ca în
puținătate, singurătate, străinătate (der.
directă dintr-un lat. *
grevitatēm, pe care o propun Pușcariu 736; Candrea-Dens., 757 și
DAR, pare mai
puțin probabilă);
greime (var.
greuime), s.f. (înv., greutate,
povară);
greuință, s.f. (înv., greutate);
greumînt, s.n. (înv.,
chin);
greunătate, s.f. (Trans., greutate);
îngreuia, vb. (a agrava, a
încărca, a
face mai
greu; a
copleși, a împovăra; a
încurca, a stînjeni; înv., a
deranja; a
lăsa grea o
femeie), de la
greu sau după
DAR de la
greoi (după Pușcariu 858 și Candrea-Dens., 759, din lat.
ingrevāre; după REW 4428, de la
ingraviāre);
îngreuietor, adj. (copleșitor, împovărător);
îngreuna, vb., cu aceleași sensuri ca
îngreuia, al
cărui dublet expresiv pare a fi pe
baza suf. -
uni, -una, cf.
miau ›
mieuna,
schiau ›
scheuna (după Pușcariu 859; Candrea-Dens., 760 și
DAR, de la un lat. *
ingrevĭnāre);
îngreunător, adj. (copleșitor; agravant);
greunatic, adj. (Trans. de
Vest, corpolent);
îngreutăți, vb. (a împovăra, a îngreuna), de la
greutate;
îngreca, vb. (a împovăra, a
lăsa grea; a
concepe, a
zămisli), der. expresiv de la
greu, cf. mr., megl.
(a)ngrec, (a)ngricare (după Pușcariu 857; Candrea-Dens., 861 și
DAR, din lat. *
ingrevĭcāre). Drăganu,
Dacor., IV, 741
îl cita pe
grăcina, vb. (Olt., a suporta, a
suferi), cuvînt
rar, pe care
îl derivă dintr-un lat. *
ingrevĭcĭnāre, a
cărui explicare pare dificil de
admis.