pînză (pấnze),
s.f. –
1. Țesătură. –
2. Țesătură cu care se acoperă
fața morților. –
3. Giulgiu. –
4. Țesătură de păianjen. –
5. Velă (la nave). –
6. (Mold.)
Plasă de pescuit. –
7. Albeață pe
ochi. –
Strat, rînd,
văl. –
9. Extindere,
suprafață. –
10. Tablou, pictură. –
11. Lamă de
ferăstrău. –
12. Lamă de
topor. – Mr.
pîndză, megl.
pǫndză, istr.
pănzę. Lat. *
pandea „țesătură”, probabil rezultat din încrucișarea lui
pannus cu
brandeum, cf.
brînză, brîu. Etimonul este
admis în
general,
dar explicația lui diferă de la
autor la autor: der. din
pandĕre „a întinde” (Pușcariu 1373; Tiktin; REW 6190; Densusianu,
GS, II, 320); sau în
loc de *
pannea ‹
pannus (Skok,
Arhiv za arbanašku Starinu, I, 15, cf. Rosetti, I, 161). Der. din tracul
penza (
Pascu, I, 191) legată de gr. πήνη este dubioasă, ca și legătura cu gr. πενίζομαι „a
țese”. Der.
pînzar, s.m. (fabricant sau vînzător de pînză);
pînzărie, s.f. (atelier,
prăvălie);
pînzătură, s.f. (țesătură, pînză;
fular; lenjerie, rufărie);
pînzea, s.f. (
bucată de pînză fixată la
gherghef);
pînzet, s.n. (rufărie, albituri) se folosește mai
ales la pl.
pînzeturi;
pînziș, s.n. (înveliș,
strat);
pînzui, vb. (a înfășura un
mort în
giulgiu; a
ascuți securea; a
echipa o ambarcație);
împînzi, vb. (a întinde, a răspîndi, a desfășura; a acoperi, a ocupa, a invada).