rus (rúsă),
adj. –
Roșu. – Mr.
arus, megl.
rus. Sl.
rusŭ (Cihac, II, 321; Tiktin;
Graur,
BL, VI, 170). Der. din lat.
russus (Pușcariu 1487; Capidan,
Dacor., IV, 850; REW 7466) pare mai
puțin probabilă, cf.
roșu. – Der.
rus, s.m. (rus; gîndac, Blatta germanica);
rusav, adj. (
roșu), din rut.
rusjavyj (Tiktin),
sec. XVII, înv.;
ruscă, s.f. (
femeie rusă;
oaie roșcată);
ruscea (var.
rușcea), s.f. (brîndușă, Colchicum autumnale);
ruscuță, s.f. (
plante, Adonis flamea, A. vernalis; monedă de
argint);
rusesc, adj. (rus; îndrăcit,
blestemat);
rusește, adv. (în
rusă, ca
rușii);
rusifica, vb. (a
face pe cineva rus, a se asimila
rușilor);
rusneac (var.
rusnac), s.m. (rutean);
rușeț, adj. (roșcat);
rușiță, s.f. (
vacă roșcată);
rușulică (var.
ruș(c)uliță), s.f. (
plantă,
Hieracium aurantiacum).
Rușchiu, s.n. (Trans.,
loc pietros, arid) s-
ar spune, în
loc de
ruschiu (cf.
ruscea, rușcea), datorită culorii roșietice a unora din
aceste locuri, ca și în
cazul lui
rușeț,
foarte folosit ca toponim; explicația lui Pușcariu,
Dacor., III, 680, care
pornește de la lat.
rūscŭlum, nu este convingătoare.