véchi (-che),
adj. – Care
durează de
mult,
antic. Mr., megl.
vecl’u. Lat.
vĕclus,
formă populară în
loc de
vĕtŭlus (Diez, I, 440; Cipariu,
Gram., 47; Pușcariu 1868; REW 9291), cf. vegl.
vieklo, it.
vecchio, prov.
vielh, fr.
vieil, sp.
viejo, port.
vehl. – Der.
învechi (var. înv.
vechi), vb. refl. (a
deveni vechi; a se uza, a se
strica);
vechime, s.f. (antichitate,
timpuri vechi);
vechitură, s.f. (antichitate; lucru vechi);
vechie, s.f. (antichitate);
străvechi, adj. (
antic, durabil), cf. it.
travecchiezza.