definiția vii definiție dex

vení (vin, -ít),

vb. – 1. A merge către, a se apropia de. – 2. A sosi. – 3. A se prezenta, a face o vizită. – 4. A se învoi, a cădea la învoială. – 5. A așeza, a potrivi. – 6. A se afla, a fi situat. – 7. A purcede, a proveni. – 8. A se umfla, a crește apa unui rîu. – 9. A se potrivi. – 10. A izvorî, a emana. – 11. A trece, a se transmite. – 12. A interesa, a privi. – 13. A se produce, a se face. – 14. A se deștepta, a se manifesta. – 15. A avea dispoziție, a avea chef. – 16. A se petrece, a se întîmpina. – 17. A surveni, a ataca. – 18. A ieși. – 19. (Popular, cu după) A accepta o tînără în căsătorie. – Mr. vin, vińu, vinit, vinire, megl. vin(iri), istr. viru. Lat. venῑre (Pușcariu 1887; REW 9200), cf. vegl. vener, it. venire, prov., fr., sp. venir, cat. vindre, port. vir. – Der. venire, s.f. (venită; sosită); venit, s.n. (venire; sosire; cîștig, rentă); venitură, s.f. (aluviune; venetic); viitor, adj. (care vine; s.n., timpul care urmează prezentului), var. înv. viitoriu, format pornind de la subj. să viu, să vie, ca puitor ‹ pune; viitorime, s.f. (posteritate); viitorie, s.f. (înv., viitor); viitură, s.f. (venire; umflare, creștere apei). – Din rom. provine rut. wenit „rentă” (Miklosich, Wander., 20). Der. neol. conveni, vb., v. mai sus; contraveni, vb.; contravenți(un)e, s.f.; deveni, vb.; interveni, vb.; intervenți(un)e, s.f.; preveni, vb.; preveniență, s.f. (atenție); prevenit, s.m. (acuzat); prevenitor, adj. (atent); preventiv, adj.; prevențiune, s.f. (închisoare preventivă); proveni, vb.; proveniență, s.f.; supraveni, vb.; reveni, vb.

víe (-íi),

s.f. – 1. Teren plantat cu viță, boltă de viță. – 2. Viță. – Mr. (a)vińe, megl. vińă. Lat. vῑnĕa (Pușcariu 1879; REW 9350), cf. vegl. veña, it. vigna, prov., port. vinha, fr. vigne, cat. vinya, sp. viña. – Der. vier (var. înv. viiariu), s.m. (podgorean, viticultor), poate direct din lat. vῑnĕārius (Pușcariu 1884); viereasă, s.f. (nevastă de vier); viesc, adj. (se zice despre o anumită varietate de pere și de mere).

víu (-íe),

adj. – 1. Care trăiește, care are viață. – 2. Alert, însuflețit. – 3. Prompt, rapid. – 4. (S.m.) Vietate, ființă. – 5. (S.m.) Inimă, centru, mijloc. – Mr., megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Pușcariu 1915; REW 9420), cf. it., sp., port. vivo, logud. biu, prov., cat. viu, fr. vif. Uz general (ALR, II, 182). – Der. viață (var. viiață, mr., megl. vață „animal”), s.f. (existență), cu suf. -eață, ca roșu › roș(e)ață, negru › negreață etc. (Iordan, Dift., 57; de la un lat. *vivitia după Pușcariu 1910 și Candrea; din lat. vivācem, după Cipariu, Gram., 22); viețui, vb. (a trăi); viețuitor, adj. (care trăiește); viețuitoare, s.f. (ființă); conviețui, vb., după fr. cohabiter; conviețuitor, adj. (care trăiește în același loc cu cineva), nefolosit înainte de 1945; vietate, s.f. (ființă, viețuitoare); vioi, adj. (viu, vivace; deștept, dezghețat), cu suf. -os; vios (var. voios), adj. (vesel, bine dispus, înv., plăcut, agreabil; înv., sănătos, robust), cu suf. -os (voios se consideră în general der. de la voie „voință”, soluție care pare dificilă semantic; vios este înv.); vioiciune, s.f. (vivacitate); învioșa (var. învioșa, învioși), vb. (a însufleți, a întineri, a înveseli); voioșie, s.f. (veselie, voie bună, satisfacție); vior, adj. (proaspăt, pur), aproape numai în expresia apă vioară „apă de izvor, limpede”, cu suf. -or (după Pușcariu 1903; Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617-23; Spitzer, Dacor., III, 654, direct dintr-un lat. *vivŭla, cf. it. acqua vivola; după Philippide, Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legătura cu lat. vibrāre, sugerată de Pușcariu, Dacor., IV, 704, este improbabilă); înviora, vb., v. aici. – Cf. via. Der. neol. din fr. vivace, adj.; vivandieră, s.f. ; vivant, adj.; vivat, interj., din lat. vivat.