frecá (fréc, frecát),
vb. –
1. A
mișca forțat un
corp pe
suprafața altui corp. –
2. A
șterge, a
curăța. –
3. A
frecționa. –
4. A
bate, a
ciomăgi. –
5. A
examina, a
cerceta, a
iscodi. – Mr.
frec,
fricare, megl.
frec, fricari. Lat.
frĭcāre (Pușcariu 647;
Candrea-
Dens., 637; REW 3501; Philippide, II, 643;
DAR), cf.
alb.
fërkoń, it.
fregare, fr.
frayer, prov., cat., sp.,
port.
fregar. Der.
frecător, adj. (care
freacă);
frecător, s.n. (
spălător,
chiuvetă);
frecătură, s.f. (frecare;
loc care
poartă urma unei
frecări;
mustrare,
dojană);
frecuș, s.n. (frecare;
mustrare,
dojană);
frecăței, s.m. pl. (
tăiței;
răzuire,
radere);
frecătoare, s.f. (cîrpă de
șters; înv.,
pieptene,
instrument de
tortură; în
tipografie,
rulou care
întinde cerneala);
frecuciu, s.n. (
loc unde
peștii își
depun icrele);
frichini, vb. (vulg., a
sîcîi, a
deranja, a
plictisi);
frichineală, s.f. (vulg., frecare; sîcîială).