fund (-duri),
s.n. –
1. Parte de
jos a unui
obiect. –
2. Parte de
jos și
interior al unei
concavități, adîncime. –
3. Depărtare,
parte mai
îndepărtată a unei
perspective.
4. Taler de
lemn, cîrpător. – Mr., megl., istr.
fund. Lat.
fŭndus (Pușcariu 672;
Candrea-
Dens., 679; REW 3585;
DAR), cf.
alb.
funt (Meyer 111; Philippide, II, 643), it.
fondo, prov.
fons, fr.
fond, sp.
hondo, port.
fundo. Este
dublet de la
fond, s.n. (
fund, mai
ales în
accepțiile sale abstracte), din fr.
fond, pe care
unii autori din
trecut (
Șincai,
sec. XVIII), l-au
folosit și cu
forma fund. Der.
afund, adv. (
înspre fund; în
profunzime, adînc;
perfect; adj.,
profund, adînc), mr.
afundu, cu
a- caracteristic formațiilor adv. (
Candrea-
Dens., 680;
DAR);
afund, s.n. (adîncime,
profunzime);
afunda, vb. (a adînci),
format pe
baza adv. (după Pușcariu 36 și
Candrea-
Dens., 681, de la un lat. *
affŭndāre, cf. it.
affondare, v. fr.
afonder, sp.
ahondar,
port.
afundar; REW are
dreptate cînd
consideră cuvîntul
drept der.
intern,
dar se
îndoiește nejustificat cu
privire la
autenticitatea celorlalți termeni rom.);
înfunda, vb. (a pune
fund la o
putină; a
închide, a
astupa; a
înțesa, a
îndesa; a adînci; a
umple cu (de); a
închide, a
izola; a
îngropa; a (se) adînci, a (se)
astupa; a se
duce la
fund; a pune într-o
situație grea, a
încolți; a
zăpăci, a
năuci; refl. și cu pron.
dativ, a se da
învins, a se
lăsa păgubaș), cu pref. -
în, cf. lat.
infŭndāre;
înfundat, adj. (
astupat;
îmbuteliat;
sufocat,
înecat;
plin,
înțesat;
grăsuț,
dolofan;
închis,
astupat;
cufundat, adîncit);
înfundător, adj. (
atacator);
(în)fundătoare, s.f. (
parte din
spate a
carului);
(în)fundătură, s.f. (
stradă,
uliță care se
înfundă;
colț,
ungher;
ascunzătoare;
impas);
desfunda, vb. (a
scoate fundul la o
putină; a
destupa, a
scoate dopul; a
deschide, a
desface; a
strica ploaia un
drum);
fundac, adj. (
grăsuț,
dolofan; s.n.,
nume dat mai
multor păsări migratoare care se
cufundă în apă: Podiceps
cristatus; Podiceps negricollis; Colymbus septentrionalis);
fundac s.n. (Trans.,
așternut de
paie pus la
baza unei
căpițe sau a unui
stog;
vestă de
piele; (în)
fundătură);
fundar, s.m. (
pasăre migratoare, Colymbus septentrionalis);
fundar, s.n. (pînză de
sac);
fundei, s.n. (
fundac,
așternut de
paie;
parte care rămîne dintr-un
material;
parte inițială a
intestinului gros);
fundoaie, s.f. (
temelia casei;
temelia pietrei de
moară;
cotitură,
meandră);
fundoare, s.f. (Trans.,
firidă,
ocniță);
fundurei, s.n. (brînză
făcută din ce rămîne de la
zerul laptelui),
numit astfel datorită acestor resturi sau
funduri de
lapte;
fundurie, s.f. (
culcuș,
pat;
bază de
stog). Cf.
cufunda. Der. neol.
funda, vb., din fr.
fonder, cu
influența lui
fund;
nefundat, adj. (
neîntemeiat);
fundați(un)e, s.f. (
fundament,
bază,
temelie);
fundător, s.m. (
fondator);
fundal (var.
fondal), s.n. (
decor care
acoperă fundul unei
scene de
teatru sau
fond al unui
tablou reprezentînd
perspectiva);
fundament, s.n. (
bază,
temelie), din lat.
fundamentum (
sec. XVIII);
fundamental, adj. (
esențial).