lucrá (lucréz, lucrát),
vb. –
1. A
produce, a
elabora, a
face. –
2. A
munci, a
opera. –
3. A
broda, a
coase. –
4. (Cu
complement direct personal). A
purta intrigi contra cuiva, a
mistifica. – Mr.
lucredzu, megl., istr.
lucrez. Lat.
lŭcrāre „a cîștiga” (Pușcariu 951; REW 5145; Pușcariu,
Lr., 243), cf. prov., sp.
lograr.
Evoluția semantică de la
a cîștiga la „a
munci” este
normală și
comună tuturor idiomurilor, cf. fr.
travailler „a
lucra” și „a
produce avere”, în
expresii ca
l’argent qui ne travaille pas; cf. și lat.
med.
lucrari „a (pre)
lucra”. Der. din lat.
lūcubrāre (Densusianu,
Bulg. Soc. fil., II, 17;
Candrea-
Dens., 1013; Densusianu,
GS, II, 19) nu pare
posibilă. Der.
lucru, s.n. (
muncă,
treabă;
activitate,
acțiune;
obiect,
afacere),
probabil din lat.
lŭcrum (Pușcariu 990; REW 5146), cf. mr., megl., istr.
lucru;
lucrăreț, adj. (înv.,
muncitor,
activ);
lucrare, s.f. (
lucru,
operă);
lucrător, adj. (
muncitor,
laborios);
lucrător, s.m. (
muncitor);
lucrătoare, s.f. (
Banat,
atelier);
lucrătură, s.f. (
fel,
mod de a
munci;
intrigă,
mistificare);
lucroi, adj. (înv.,
muncitor);
prelucra, vb. (a
retopi, a
recompune; a
pregăti);
conlucra, vb.,
format după lat.
collaborare;
conlucrător, s.m. (
colaborator). – Der. neol.
lucrativ, adj., din fr.
lucratif. – Din
rom.
provine alb.
lukrë „
oaie” (Philippide, II, 646),
pentru al
cărui semantism, cf. sp.
ganado.