definiția lunga definiție dex

a avea bătaie lungă

expr. (glum. – d. femei) a avea succes la bărbați

a avea mâna lungă

expr. 1. a avea obiceiul să fure, a fi hoț. 2. a fi influent.

a dormi somnul cel lung / de veci / drepților

expr. a fi mort.

a fi lung de / în / la gheare / mână

expr. a avea obiceiul să fure, a fi hoț.

BOALĂ-LÚNGĂ

s. v. febră tifoidă, tifos.

CEAPĂ-LÚNGĂ

s. v. ceapă-ciorească.

de-a lúngul

loc. adv.

IARBĂLÚNGĂ

s. v. păiuș.

LUNG, -Ă,

lungi, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ♢ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoț. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult și, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ♢ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafețe) Care se întinde pe o distanță mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ♢ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conținut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ♢ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunțare mai mare decât durata medie. ♢ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ♢ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult și atent, insistent, cu reproș (la cineva sau la ceva). III. S.n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ♢ Loc. adv. și prep. De-a (sau în) lungul = în direcția lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ♢ Expr. În lung și în lat (sau larg) = în toate direcțiile, peste tot, pretutindeni. A nu-și cunoaște (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus.

LUNG

adj., adv. 1. adj. înalt. 2. adj. mare. (Și-a lăsat părul ~.) 3. adj. întins, prelung. (Un șir ~ de oameni.) 4. adj. alungit. 5. adj. v. îndelungat. 6. adv. v. îndelung. 7. adj. îndelung, îndelungat. (Viață ~.)

Lung

≠ scurt

lung

s. n.

lung

adj. m., f. lúngă; pl. m. și f. lungi

LUN//G¹ ~gă (~gi)

1) Care are o întindere mare de la un capăt la altul; întins mult în lungime. Drum ~. ♢ A avea mână ~gă (a fi ~ la mână) a avea obiceiul să fure. A fi ~ în (sau de) limbă, a avea limbă ~gă) a avea obiceiul să vorbească mult și să spună ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Înalt de statură. ♢ A se întinde (sau a cădea) cât este de ~ a cădea jos, lungindu-se. 3) (despre mâncăruri) Care conține prea multă apă; apos. ♢ Zeamă ~gă a) fiertură apoasă, inconsistentă și fără gust; b) vorbărie; trăncăneală. 4) (despre procese desfășurate în timp) Care durează mult; care se scurge greu; îndelungat. Iarnă ~gă. /<lat. longus

LUNG²

n. mai ales art. : De-a (sau în) ~ul orientat în lungime; de la un capăt la altul. În ~ și în lat peste tot; în toate direcțiile. A-și cunoaște ~ul nasului a-și aprecia just locul și rolul său în societate. /<lat. longus

LUNG³

adv. Mult; îndelungat; îndelung. ♢ A se uita ~ la cineva (la ceva) a privi insistent la cineva (ceva); a privi nedumerit. /<lat. longus

lung (lúngă),

adj. – 1. întins în lungime. – 2. (Adv.) În mod lung. – 3. (S.n.) Lungime, longitudine. – Mr. lungu, megl., istr. lung. Lat. lǒngus (Pușcariu 998; Candrea-Dens., 1022; REW 5119), cf. it. lungo, prov. lunc, fr. long, sp. luengo, port. longo. Cf. lîngă. Der. lungan, s.m. (zăplan; vlăjgan); lungăreț (var. lungueț), adj. (prelung); lungi, vb. (a întinde; a prelungi, a continua; a se trînti la pămînt, a se culca); lungime, s.f. (întindere, durată, longitudine), cu suf. -ime (ipoteza unui lat. *lǒngῑmen, Meyer, Alb. St., IV, 81, nu este necesară); lungiș, adv. (în lungime); lungitură, s.f. (înv., lungime); (în)delung, adv. (mult timp); (în)delunga (var. (în)delungi), vb. (înv., a separa; a lungi; a amîna, a tărăgăna); delungat, adj. (lung, îndepărtat); îndelungareț, adj. (înv., durabil, trainic; îndelungat, rebel); prelung, adj. (lung, întins; continuu; adv., pe îndelete), cu pref. pre- sau, după alții, din lat. perlǒngus (Pușcariu, 1372; Candrea-Dens., 1025; REW 6416; Candrea), cf. mr. spirlungu; prelungi, vb. (a lungi, a mări; refl., a se continua); prelungitor, s.n. (fir care prelungește); pelungoasă, s.f. (iederă, Glechoma hederacea), în loc de *prelungoasă (Tiktin).

MEI-LÚNG

s. v. iarba-cănărașului.

mei-lúng

s. m.

PICIOARE-LÚNGI

s. pl. v. cataligă, piciorong.

picioáre-lúngi

(zool.) s. n.

vórbă-lúngă

s. m. invar.