máre
adj. –
1. De vîrstă
majoră. –
2. Cu
dimensiuni și
proporții însemnate. –
3. Însemnat,
notabil, de
categorie socială ridicată. –
4. (S.m.)
Om de
vază,
persoană remarcabilă. – Mr.
mare, megl.
mari, istr.
mǫre. Lat.
mās, mărem „
mascul” (
Diez; Miklosich,
Rum. Unters., II, 23; Pușcariu 1027;
Candrea-
Dens., 1048; Tiktin;
Candrea; Rosetti, I, 169).
Schimbarea de
sens a
fost explicată de Tiktin, printr-o
încrucișare,
puțin probabilă, cu
magnus; și de Bourciez 180 prin
faptul că
masculul e în
general mai mare ca
femela. Mai
probabil,
trebuie să se
pornească de la
confuzia normală între mare ca vîrstă și
mare ca
dimensiune,
specifică în toate
idiomurile, cf.
s-a făcut mare (a
crescut sau s-a
făcut bărbat).
Fără îndoială, această der. a
fost respinsă de REW 5231, cf. Philippide, II, 720. Alte
explicații sînt și mai
puțin convingătoare: dintr-un cuvînt
anterior lat.,
pus în
legătură cu v.
irlandez már (Meyer,
Alb. St., IV, 83); de
origine celtică (Sköld,
IF, XLIII, 188); din v. germ.
mari (Scriban); sau din lat.
mare „mare” (Spitzer,
Mitt. Wien., I, 294; G. Bonfante,
Il problema dell’ aggettivo e il rom. mare, în
Boll. Istituto di Linque estere, Genova, V, 3-9). Der.
măreț, adj. (
superb, mîndru;
maiestuos,
impunător,
grandios),
pentru a
cărui der. cf. Densusianu,
GS, II, 9 (după Pușcariu 1027, dintr-un lat. *
maricius, mai
puțin probabil cu suf.
rom.
-eț);
măreție, s.f. (
maiestuozitate,
splendoare; mîndrie);
mări, vb. (a
face mare; a
augmenta, a
crește; a
glorifica);
mărie, s.f. (înv.,
mărime;
Alteță,
Maiestate);
mărime, s.f. (
amplitudine;
dimensiune;
importanță;
cantitate;
persoană importantă);
mărire, s.f. (
creștere;
dezvoltare;
om de
vază);
preamări, vb. (a
înălța, a
glorifica);
măros, adj. (Trans.,
trufaș). Comp.
maimare, s.m. (
căpetenie,
șef), cf.
Candrea-
Dens., 1048 (după
părerea echivocă a lui
Pascu,
Beiträge, 17, din ngr. μαϊμάρης „
arhitect”, cf.
maimar);
maimărie, s.f. (
demnitate,
preeminență);
mărinimos, adj. (
generos),
compus artificial după lat.
magnanimus;
mărinimie, s.f. (
generozitate).