mot-
Rădăcină expresivă care
arată ideea de „
măciulie” sau de „
obiect rotund” în
general.
Creație spontană, cf.
bot. – Der.
motan, s.m. (
pisoi,
cotoi),
pentru al
cărui semantism cf. sp.
morro (de la
mîță, după Cihac, II, 204; de la un lat. *
maritanŭs, după Crețu 338;
imitator al
glasului pisicii, după Tiktin; de la
motoc cu
schimb de suf., după
Candrea și Scriban);
motîntan (var.
motîntoc), s.m. (
nătăfleț);
motoc, s.m. (
motan), pe care Cihac, II, 189
îl confundă cu
motcă, cf.
cotoc (după
Iordan,
Dift., 214 și Scriban, din rut.,
rus.
motok, dim. de la
mot „
fuior”);
motocel, s.m. (
pisoi;
minge, moț;
plantă);
moțochină, s.f. (
baros,
ciocan);
moțochinos, adj. (căpățînos);
motocol, s.n. (Bucov.,
minge);
mototol, s.n. (
minge;
ghemotoc;
nătăfleț);
mototoli, vb. (a
boți, a
cocoloși);
motofleașcă, s.f. (Arg.,
gură,
plisc);
motolog, s.m. (
tont,
nătăfleț);
motoflete, s.m. (
tont,
nătărău);
motoșcă (var.
motoașcă, motîlcă, modîlcă), s.f. (
minge,;
umflătură),
ultimele var.,
probabil prin
încrucișare cu
gîlcă;
motroașcă, s.f. (Trans.,
umflătură);
motroc, s.m. (Trans.,
prost):
motrună, s.f. (Mold.,
femeie încotoșmănată,
varietate de
pere și de
prune), pe care Scriban
îl leagă în
mod echivoc de lat.
matrona;
motocoși, vb. (Trans., a
boți, a
răvăși, a
perturba);
motroși (var.
mitroși, mătrăși), vb. (a zvîrli în
dezordine; a se
strica; a
șterpeli, a
fura).
Legăturile încercate între aceste cuvinte și
termeni străini nu sînt concludente:
mototol, legat de sl.
motati sę „ a se
agita” (Cihac, II, 189) sau
motati „a
depăna” (Tiktin);
motîlcă, cu bg.
motaja „a
depăna” (Conev 97).
Pentru motîlcă, cf.
motîrcă, metearcă. Cf.
moț, moacă, morman, mozoc, mont.