noián (noiánuri),
s.n. –
1. (Înv.)
Golf. –
2. Mare,
largul mării;
puzderie.
Origine necunoscută.
Relația cu
alb.
ujanë „
ocean”, din
uf „
apă” (Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 295; Philippide, II, 726; Pușcariu,
Dacor., III, 387; Pușcariu,
Lr., 265; Rosetti, II, 120) nu pare
probabilă (cf. Tiktin),
deoarece,
dacă ambele cuvinte provin din
aceeași sursă,
rom. nu
ar conserva terminația -
an (›
-în). După
ipoteza puțin sigură a lui Densusianu,
GS, III, 423, în
loc de *
loian ‹ sl.
loj- „a
curge”; după Giuglea,
Dacor., X, 108, din
alb.
llohë „
ploaie”.
Legat de
ceh.
noŕe „
abis”, după Cihac, II, 217, sau
anterior indoeurop. (Lahovary 339).
Sensul de „
mare”
ar putea fi
secundar.
Nuanța înv. pare să fie
cea de „
coastă de
mare,
golf”; cel
modern de „
larg al
mării”,
ar putea fi
rezultatul unei
interpretări echivoce,
căci cuvîntul nu are
circulație populară.
Dacă ar fi
așa, s-
ar putea porni de la
naie „
navă”, *
năian „
loc pentru nave” (ca
ochian „
instrument pentru ochi”).