, delicte, s.n. Fapt nepermis de legea penală; infracțiune de mai mică gravitate, care se sancționează cu amendă penală sau cu închisoare corecțională. – Din lat. delictum. Cf. fr. délit.
n. 1) Încălcare a legii, pedepsită cu amendă penală sau cu închisoare corecțională; infracțiune de gravitate medie. ♢ Corp ~ dovadă materială de violare a legii. 2) Act nepermis de lege și sancționat printr-o pedeapsă corecțională. ♢ In flagrant ~ în momentul comiterii unui act nepermis. /<fr. délit, lat. delictum
s.n. – Infracțiune. Lat. delictum (sec. XIX). – Der. delictuos, adj., din fr. délicteux.
s.n. (Jur.) 1. Termen general pentru o violare a legilor penale, care se pedepsește cu închisoare, muncă silnică, amendă etc. V. contravenție, infracțiune, crimă. 2. (P. ext.) Act nepermis de lege și sancționat printr-o pedeapsă corecțională. [< lat. delictum, cf. fr. délit].
s. n. încălcare ușoară a legii penale, sancționată cu închisoare corecțională sau amendă. (< lat. delictum, fr. délict)