invidii, s.f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.
s. ciudă, gelozie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scârbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dâcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, râvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpânită față de...)
s. f. (sil. -di-e), art. invídia (sil. -di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (sil. -di-i-)
f. Sentiment de nemulțumire egoistă provocat de succesele, situația sau calitățile cuiva; pizma; ciudă. [G.-D. invidiei; Sil. -di-e] /<lat. invidia
s.f. Sentiment de părere de rău, de ciudă etc. provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă, ciudă. [Gen. -iei. / < lat., it. invidia].
s. f. sentiment de necaz și de ciudă provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă. (< it., lat. invidia)
invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.
vb. a pizmui, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a râvni, a răpști, a zavistui.
vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. invidiéz, 3 sg. și pl. invidiáză, 1 pl. invidiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. invidiéze; ger. invidiínd (sil. -di-ind)
tranz. 1) (persoane) A trata cu invidie; a pizmui. 2) (lucruri, calități străine) A dori foarte mult, intenționând să posede. [Sil. -di-a] /Din invidie
pers. 3 se ~áză intranz. A se afla în relații de invidie (unul cu altul); a se pizmui. /Din invidie
vb. I. tr. A privi cu invidie pe cineva; a pizmui. ♦ A râvni, a dori ceva străin. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < it. invidiare].